Pentru nouă elevi din județul Timiș astăzi începe sesiunea specială a Evaluării naționale. Copiii nu și-au putut susține examenul în sesiunea precedentă pentru că fie au fost izolați, fie au avut temperatură.
Dintre cei nouă elevi care intră în examen, 7 au fost izolați – ei vor susține ambele probe în această sesiune – un elev care s-a prezentat la proba de Limba română cu temperatură ridicată și un elev – care a avut peste 37,3 grade Celsius în ziua examenului la Matematică.
La Limba română, 4.203 candidați (84,84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, 119 candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 3.620 candidați (73.12%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, 145 de candidați au obținut nota 10. La Limba maternă, 246 (96.47%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar 16 candidați au obținut 10.
În total au fost depuse 471 de contestații. Rata de participare la Evaluarea națională a fost de 92,46% (4.948 candidați prezenți din 5.351 înscriși).
Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).
UPDATE
La nivelul județului Timiș, la prima probă au fost înscriși opt candidați, toți prezenți. Următoarea probă va avea loc marți, 30 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba maternă, va fi susținută miercuri, 1 iulie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12:00, în centrele de examen. Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse în 2 iulie, între 14:00 și 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.