Lucian Boncu în fața instanței: ”Scopul pentru care ne adunam să consumăm...

Lucian Boncu în fața instanței: ”Scopul pentru care ne adunam să consumăm cocaină era recreativ, nu ilicit”. Ce spune despre relațiile cu cei din gruparea sa

10
DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiș i-a audiat, astăzi, pe inculpații din dosarul de trafic de cocaină al grupării condusă de Lucian Boncu care la termenul anterior nu au mers pe procedura simplificată pentru a beneficia de reducerea pedepsei. Lucian Boncu a dat cea mai lungă declarație, având în față hârtiile pregătite de avocat. A recunoscut acuzațiile de consum de droguri și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul de droguri, dar nu și acuzațiile de trafic de cocaină și constituirea unui grup infracțional organizat. ”Îi cunosc din vedere pe coinculpații din dosar. Relații de prietenie nu am nici un 10% dintre ei. Prieten nu sunt cu niciunul dintre ei (…) Cu Ștefan Paul am fost coleg de serviciu și mergeam la aceiași sală. Cu Novac nu am avut niciun fel de relații de afaceri sau infracționale”, a susținut liderul interlop. Vă reamintim că Ștefan Paul apărea în numeroase fotografii la chefuri alături de Lucian Boncu și Ioan Nasleu, omul de încredere al primarului Nicolae Robu, iar pe Novac ”Jack” l-a ”sifonat” în dosarul de trafic internațional de cocaină instrumentat de structura centrală a DIICOT.

Lucian Boncu a explicat judecătoarei Adriana Stoicescu că ”nu recunosc că am oferit droguri altăra. Consumul era cu acordul fiecărei persoane. Nu am obligat, corupt pe nimeni. Scopul pentru care ne adunam să consumăm cocaină era recreativ, nu ilicit. De fiecare dată am plătit drogurile pe care le-am cumpărat. Cei care veneau la mine au consumat din proprie inițiativă fără ca eu să le ofer”. Întrebat de judecătoare de o filmare din 24 septembrie 2019 când îl îndemna pe un alt bărbat ”trage, trage încet” când avea în mână o lingură cu cocaină preparată, liderul interlop a susținut că ”nu mă pot pronunța pentru că eram drogat”.


Pentru a se apăra, Lucian Boncu a invocat un proces verbal în care se spune că de ziua lui Alin Huc a venit și a adus un pliculeț cu droguri pentru a sărbători. ”Era consum în comun fără ia ție, dă-mi mie. Persoanele care veneau la mine la locuință știau pentru ce veneau. Așa cum alții se întâlnesc să consume alcool, noi ne întâlneam să consumăm cocaină. Erau două persoane de la care cumpăram de obicei cocaină  – Cojocaru zis ”Calu” și Bunea. Nu dețineau ei. Și ei cumpărau de la alte persoane. Habar nu am de unde. Nu se întreabă”. Boncu a negat faptul că Deian Mișoșev a fost trimis să cumpere droguri de la ”Calu” pentru că ”sunt prieten mai intim cu Miloșev decât cu Cojocaru. Nu aveam nevoie de intermediari”.

Lucian Boncu a negat faptul că ar fi acordat protecție traficanților de cocaină și că ar fi primit în schimb bani sau droguri.

Chiar dacă Nicolae Gavrilă a recunoscut acuzațiile DIICOT de trafic de droguri de mare risc, mergând pe procedura simplificată, Boncu a susținut că ”nu l-am trimis să cumpere droguri”. Liderul interlop a susținut că uneori mai consumau și substitute de cocaină pentru că erau păcăliți de cei care vindeau.

Deian Miloșev a recunoscut doar acuzația de consum de droguri de mare risc ”și acesta foarte ocazional”. Acesta a susținut că în casă la Boncu ”am servit când era cocaină pe masă fără să cer, fără să mi se ofere”. Miloșev a negat că i-ar fi adus cocaină lui Boncu, susținând că de banii primiți i-a cumpărat magneziu, calciu, dulciuri sau Xanax. Paul Ștefan nu a recunoscut acuzația de constituire de grup infracțional organizat, ci doar de trafic de cocaină și cămătărie. Paul Ștefan a negat că Marius Oltean ar fi ”omul său” așa cum reiese din discuțiile purtate de consumatorii de cocaină în dosar.

Apărătorul lui Stelian Bona, avocatul Carin Antonescu, a solicitat instanței ca să nu-i audieze clientul decât după audierea martorului Cojocaru. Pentru că instanța a respins aceastp solicitare, Bona și-a rezervat dreptul la tăcere. De asemenea, Radu Novac și Săhlean, reprezentați de același apărător au recurs la aceiași metodă. ”Dintr-o anumită direcție se sugerează că o să-și ia temelie clienții mei pentru că le sunt eu avocat”, a invocat Carin Antonescu în fața instanței. Avocatul lui Bona a solicitat audierea lui Alin Huc, care a fost disjuns din acest caz, dar s-a stabilit că propunerea de probe suplimentare să fie discutată la termenul viitor din 6 iulie.

 

10 COMENTARII

  1. Speram sa urmeze cel puțin 20 ani de pușcărie pt siguranța cetățenilor deoarece au adus o stare de teamă în toată Timișoara.
    Sper să fie aspru judecați pt a da un exemplu pt viitor amatorilor de senzații tarii.
    Trebuie să fie dați ca exemplu pt a nu mai încerca și alții….
    Cetățeni Timișoarei au dreptul la un trai decent și în siguranță.

  2. Dupa legile adjustate de guvene antrioare la condamnari de 10 ani esti eliberat dupa aproximativ 3 , la multiple condamnari pe viata esti eliberat in 14-15 ani …. cat credeti ca o isi ia pedeapsa si o sa si execute pana cand sunt pusi pe liber toti pana la ultimul ? Au chefuit si aprovizionat maioritatea coruptilor pe functii din oras … Si-ai pus declaratiile la punct , au dat mana cu cine trebuia dat, spaga cui trebuie , acum totul e teatru, isi stiu toti sentintele…

  3. sai dea pușcărie la lucian boncu bani care ia primit drept de smecher cu Delu din cheveres la fiecare zi cate un cent ziua de pușcărie să fie un cent din euro ce iau luat pe nedrept își merită soarta 50 de ani de pușcărie să le dea si lu Delu din cheveres si ăla are mina dreaptă a lui boncu morți lor

  4. Doamna Stoicescu, prea inteleapta moralista, le va da drumul la toti infractorii astia, iar apoi ne va tine o morala, cum ca altii sunt de vina, oricine doar magistratii nu, si ca oricum nu intelegem nimic pentru ca in concluzie suntem prea prosti, si cu asta basta.
    Concluzie: bani aruncati degeaba, pentru urmarirea acestori cetateni exemplu.

  5. Adunatura de camatari jegosi, in frunte cu alin oaie, un dezaxat necontrolat, sper sa infundati toti puscariile, fara numar, toti labarii si analfabetii.

  6. Asta-i armata lui Nasleu, marele angajat al Primăriei Timișoara ? OK. Dar unde e Nasleu, nu e împreună comandantul cu armata lui ??? Justiție, Stoicescu ce faceți? Ați pierdut esența! Iar cei mari scapă și cei mici sunt judecați.

  7. Judecatoarea le da drumul acestor cetateni exemplari… ea e buna sa faca pe lupul moralist pe facebook.

    Justitia nu e oarba in Romania. Vede bine pe ”sub masa„

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.