Micii producători de produse locale din Banat își dau întâlnire la Muzeul...

Micii producători de produse locale din Banat își dau întâlnire la Muzeul Satului. Ce puteți cumpăra de la ei

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Satului Bănățean organizează sâmbătă, 20 iunie, și duminică, 21 iunie, prima ediție a evenimentului „Piața Micilor Producători”, pentru a sprijini promovarea producătorilor bănățeni, care au întâmpinat multe greutăți în desfacerea produselor din cauza restricțiilor impuse de epidemia provocată de noul coronavirus, când transportul mărfurilor a fost aproape imposibil.

Evenimentul se desfășoară sub genericul ”OcroTim”, program inițiat de Consiliul Județean Timiș, cu scopul de a revigora câteva sectoare de activitate ale economiei locale prin măsuri concrete.

„Piața” organizată la muzeu se adresează micilor producători de legume, fructe, panificație sau orice alte tipuri de produse locale din Banat, ca un sprijin pentru desfacerea mărfii.


„Piața de la Muzeul Satului este o punte de legătură cu timișenii, un impuls în activitatea de producție locală”, este de părere președintele CJT, Călin Dobra.

La eveniment s-au înscris până acum peste 50 de mici producători din Timiș, Caraș-Severin și Arad, care vor fi prezenți în incinta muzeului în ambele zile, între orele 10:00 și 18:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.