Nicolae Robu consideră că un partid a stat în spatele revoltei unor...

Nicolae Robu consideră că un partid a stat în spatele revoltei unor membri TM 2021: „A fost prezent acolo, la cei foarte mulţi, evident aţi sesizat ghilimelele, protestatari”

1
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu pune nemulţumirile unor actori culturali independenţi implicaţi în proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii pe seama adversarilor săi politici. Acesta a luat în derâdere şi intenţia lor de a face inclusiv greva foamei.

Robu crede că s-a întâmplat exact ceea ce preconiza: implicarea sa de a aduce asociaţia TM 2021 pe „făgaşul normal” atrage duşmanii care lovesc în el, prin „ricoşeu”. „Aţi văzut că ceea ce am spus eu mereu în timp, că nu vreau să ies în prim plan pentru că aş atrage reacţia adversarilor politici, care ar putea pune piedici asociaţiei, ca să lovească prin ricoşeu în mine… Aţi văzut săptămâna aceasta în practică. Un partid care atâta poate. Ce să pretinzi mai mult? A fost prezent acolo, la cei foarte mulţi, evident aţi sesizat ghilimelele, protestatari. Eu vreau să o spun: sunt deschis către oricine, şi spre adversari, atâta vreme cât nu sunt jignit, cu orice adversar pot sta constructiv.


Chiar dacă nu am o părere bună despre el. Pentru binele public pot sta de vorbă, dar constructiv, şi nu din alte posturi. Dacă sunt actanţi culturali, care se simt neglijaţi, eu mereu am spus că eu sunt deschis şi mă ocup să le creez pârtie, culoar, să se poată manifesta. Exerciţiul Timişoarei de Capitală Culturală Europeană trebuie să fie unul la cele mai înalte cote la acare potenţialul nostru ne permite să fim. Nu avem voie să irosim nimic din acest potenţial indiferent de ce ne desparte, simpatie, antipatie, apartenţă politică, etnică, religioasă, mai ştiu eu de ce altă natură”, a declarat Nicolae Robu.

„Eu voi face loc oricărui cetăţean timişorean de bună credinţă care are ceva de oferit. Buna credinţă se vede, se simte, nu trebuie să o introduci într-o grilă. Dar să arunci cu noroi într-o asociaţie, unde e o alăturare de instituţii şi oameni benevolă, voluntară, şi să vrei să fi în interior, ca să ce, să arunci cu noroi cum ai făcut-o şi până acum, e nefiresc. E normal se se ţină seama să fie un anumit filtru. Principiul numărul 1 e deschiderea, către oricine poate să-i aducă servicii, nu prin şantaj: Că dacă nu o să vedeţi voi ce o să facă, o să mărşăluiesc. Foarte bine! O să fac greva foamei! Foarte bine, care e problema? Eu să mă implic vreodată în ce şi cât şi când mănâncă cineva? E dreptul oricui să-şi stabilească regimul alimentar. Să mănânce sau să nu mănânce. Deci să fie foarte clar: cine e de bună credinţă, chiar dacă a avut atitudini nepotrivite, incorecte, are loc, când s-au depăşit nişte limite, sunt desigur şi situaţii în care se ajunge la ireconciliere…”, a conchis Robu.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.