Prețurile apartamentelor, scădere moderată în ultima lună

Prețurile apartamentelor, scădere moderată în ultima lună

0
DISTRIBUIȚI

În luna mai, prețurile apartamentelor au scăzut moderat în patru din șase centre regionale, conform specialiștilor în domeniu. La Timișoara prețurile au crescut ușor în luna aprilie, însă au scăzut din nou luna trecută.

În contextul situației create de răspândirea COVID-19, Indicele Imobiliare.ro relevă că în luna mai a avut loc, la nivel național, o scădere moderată de 1,4% a prețurilor solicitate pe segmentul apartamentelor, după un recul de 1,7% consemnat în luna aprilie; prețul mediu solicitat pentru o asemenea unitate locativă, indiferent de anul de construcție, a ajuns, astfel, la 1.348 de euro pe metru pătrat util (față de 1.367 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare). Spre deosebire de aprilie, când tendința descendentă a prețurilor s-a făcut simțită doar în Constanța, de data aceasta patru dintre cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au consemnat scăderi – iar orașul de la malul mării nu s-a numărat printre acestea. De remarcat este că ieftiniri au avut loc atât pe piața rezidențială nouă, cât și pe cea veche.

La Timișoara, după o creștere de 1,1% în aprilie, suma medie solicitată pentru un apartament s-a diminuat, în mai, cu 1,9%, de la 1.325 la 1.300 de euro pe metru pătrat util. Cu 1,9% s-au ieftinit, în perioada analizată, apartamentele vechi, care au ajuns să coste 1.306 euro pe metru pătrat (față de 1.331 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Totodată, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un recul de 1%, de la 1.296 la 1.283 de euro pe metru pătrat util.

În București, avansul consemnat în luna aprilie a fost, practic, compensat pe parcursul lui mai: apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit (tot) cu 2%, ajungând la o medie de 1.394 de euro pe metru pătrat util (de la un nivel de 1.423 de euro pe metru pătrat).


Spre deosebire de a doua lună de primăvară, așteptările vânzătorilor bucureșteni s-au diminuat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au ieftinit, astfel, cu 2,6% (de la 1.382 la 1.346 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,7% (de la 1.451 la 1.427 de euro pe metru pătrat util).

După avansul de 1,8% din aprilie, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru Brașov, o scădere ușoară în luna mai, mai exact -0,3%, de la 1.219 la 1.215 euro pe metru pătrat util. Spre deosebire de luna anterioară, apartamentele vechi s-au apreciat, în acest răstimp, cu 1,6%, de la 1.180 la 1.199 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, însă, locuințele nou-construite din Brașov s-au ieftinit cu 2,6%, de la 1.278 la 1.245 de euro pe metru pătrat.

Și pretențiile vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au înscris pe o traiectorie descendentă în mai: acestea au consemnat, per ansamblu, un recul de 2,1% (după un avans de 1,5% în luna anterioară), de la o medie de 1.854 de euro pe metru pătrat util, la 1.815 euro pe metru pătrat. Scăderi au avut loc pe ambele segmente ale pieței clujene: locuințele vechi s-au depreciat, însă, mai puțin, anume cu 0,4% (de la 1.804 la 1.796 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi, cu 2,9% (de la 1.882 la 1.828 de euro pe metru pătrat).

Spre deosebire de luna aprilie, când s-au diminuat cu 1,4%, apartamentele disponibile spre vânzare în Constanța s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună de primăvară, de la 1.229 la 1.237 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piață analizate au fost consemnate evoluții diferite: apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,4% (de la 1.235 la 1.230 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat, dimpotrivă, un avans de 2,5% (ajungând să coste 1.250 de euro pe metru pătrat, față de 1.220 de euro pe metru pătrat).

Iașiul este, după Constanța, cel de-al doilea centru regional în care Indicele Imobiliare.ro a consemnat o evoluție pozitivă luna trecută: aici este vorba, însă, despre un avans de doar 0,2%, de la 1.063 la 1.065 de euro pe metru pătrat util (după o creștere de 2,5% în aprilie). În ultimele 31 de zile, locuințele din blocurile vechi ale Iașiului s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.079 la 1.087 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, au consemnat o scădere de 0,2%, de la 1.055 la 1.053 de euro pe metru pătrat util.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.