Prima parcare din România cu trei niveluri subterane, deschisă la Oradea

Prima parcare din România cu trei niveluri subterane, deschisă la Oradea

0
DISTRIBUIȚI

Prima parcare cu trei niveluri subterane realizată în România, la Oradea, a fost deschisă astăzi pentru public. Aceasta va putea fi utilizată gratuit timp de trei luni.

Primăria Oradea a anunțat că Parcarea Independenței are trei niveluri subterane cu o capacitate de 460 de locuri, fiind prima parcare de acest fel realizată în România.

La fiecare nivel sunt prevăzute patru rampe, două centrale, două laterale.


Circulația se desfășoară într-un singur sens, existând două rampe de acces și alte două de evacuare, ceea ce permite intrarea și ieșirea a două mașini în același timp.

Parcarea din zona centrală a Oradiei este prevăzută cu patru stații de încărcare electrică și șase locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități.

Înălţimea maximă a vehiculelor care pot intra în parcare este de 2,10 metri.

Valoarea investiției este de 39,7 milioane lei (8,1 milioane euro), din care 7,3 milioane lei (1,5 milioane euro) a fost cota de finanțare a RDS-RCS, care are şi 30% din suprafaţa parcării în proprietate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.