Primăria vrea să administreze clădirea spitalului părăsit de pe Calea Torontalului. Imobilul...

Primăria vrea să administreze clădirea spitalului părăsit de pe Calea Torontalului. Imobilul este invadat de buruieni și degradat de vremuri

2
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara vrea să ceară autorităților centrale trecerea în administrare locală a clădirii care ar fi trebuit să găzduiască spitalul municipal de pe Calea Torontalului.

Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către primarul Nicolae Robu. Nu există o decizie cu privire la destinația acelui imobil, în cazul în care ar fi preluat de primărie.

„Clădirea de pe Calea Torontalului zace de așa de mulți ani. În 1994 au început lucrările. Din 1998 nu s-a mai făcut absolut nimic. Clădirea nu aparține primăriei, este a statului român, în administrarea Ministerului Sănătății. La ora actuală, proiectul în vigoare care vizează această clădire își propune să creeze un institut oncologic. Văzând că nu se întâmplă nimic și apărând acum o oportunitate, în contextul în care guvernul liberal a decis să creeze posibilitatea preluării la administrațiile publice locale a unor obiective care sunt fie inițiate deja de statul român, prin diversele sale structuri, fie sunt în jurisdicția statului român,
în vederea punerii lor în valoare”, a declarat Nicolae Robu.

Deocamdată nu se cunosc detaliile cu privire la modalitatea concretă în care se va face acest transfer.


„Se va face o expertiză care nu o să conducă la concluzia că trebuie demolată clădirea, astea sunt așteptările. Vom vedea ce o să facem în funcție de acea expertiză”, a explicat Robu.

Recent, Nicolae Robu a lansat, pe pagina sa personală de Facebook, o „consultare” online, prin care îi invita pe timișoreni să își exprime punctul de vedere cu privire la preluarea imobilului de către primărie. Robu a lansat două opinii – una pro preluare, respectiv continuarea lucrărilor la acel imobil, fie – împotriva preluării clădirii – în acest caz, internauții au fost rugați să posteze un comentariu cu textul „Nu”.

Construcția imobilului a început în 1994, iar clădirea ar fi trebuit să găzduiască toate secțiile Spitalului Municipal din Timișoara, împrăștiate chiar și acum în mai multe zone ale orașului. De-a lungul ultimilor 20 de ani, autoritățile au adus în discuție soarta clădirii de pe Calea Torontalului, însă nimeni nu a făcut nimic concret.

Pe de altă parte, primarul a mai declarat că intenționează să solicite autorităților centrale toate terenurile care sunt în oraș și aparțin statului român, astfel încât acestea să facă parte din patrimoniul municipalității înspre a fi valorificate.

2 COMENTARII

    • Simplu, parnaie de lux in regim de coplata „inchirierea celulei, de exemplu cu 300 – 500 EURO/luna” (sau o suma care sa rentabilizeze afacerea. S-ar putea si accelera regimul proceselor oamenilor cu valoare, s.a.m.d.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.