Un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, pagină importantă în...

Un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon, pagină importantă în tumultuoasa istorie a relațiilor româno-maghiare

0
DISTRIBUIȚI
Semnarea tratatului de la Trianon

Parlamentul României a decis ca ziua de 4 iunie 2020, când se împlinește un veac de la semnarea tratatului prin care apartenența Transilvaniei la România a dobândit recunoaștere internațională, să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon și să fie organizate, la nivel național și local, manifestări cultural-educative și științifice pentru a marca semnificația și importanța acestei zile.

Noile granițe ale Europei

După izbucnirea primului război mondial, în anii de neutralitate a României, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a tergiversat intrarea țării în război pentru a obține din partea puterilor aliate, în urma unor minuțioase tratative diplomatice, toate garanțiile posibile pentru ca teritoriile românești aflate sub stăpânirea dublei monarhii – Transilvania, întregul Banat și Bucovina – să fie incluse în statul român. După semnarea a două convenții – politică și militară – prin care România obținea garanțiile cerute, în 14 august 1916 a fost declarat războiul împotriva Austro-Ungariei. Anii de război au fost dramatici, sorții de izbândă schimbători, România a fost silită să încheie o pace separată cu Puterile Centrale după ce, în urma loviturii de stat bolșevice, rămăsese singură pe frontul de răsărit.

Reintrarea în luptă de partea Antantei, chiar cu o zi înainte de sfârșitul războiului, a făcut ca România să fie admisă la Conferința de Pace de la Paris desfășurată între 1919 și 1920, în rândul statelor beligerante învingătoare, chiar dacă nu în categoria marilor puteri, ci printre statele cu interese speciale sau limitate. Drepturile României au fost recunoscute nu fără tensiuni și garanțiile obținute de Ionel Brătianu în 1916 nu mai erau recunoscute, dar românii din teritoriile aflate sub ocupație străină își făcuseră cunoscută încă din 1918 voința de unire cu Regatul României, iar „Consiliul celor patru”, care avea să traseze noile granițe ale Europei, a ținut cont de principiul naționalităților și de dreptul la autodeterminare al popoarelor susținut de președintele american Woodrow Wilson, dar și de argumentele românilor. Nu lipsită de importanță a fost și intervenția armatei române în Ungaria, care a înlăturat pericolul bolșevic.

Trianon: Transilvania aparține României

În cadrul Conferinței de Pace, Puterile Aliate și Asociate au încheiat tratate de pace cu țările învinse, la 4 iunie 1920 fiind semnat, în palatul Marele Trianon de la Versailles, tratatul între marile puteri învingătoare și Ungaria, stat succesor al monarhiei austro-ungare învinse în război. Așa cum reiese din notele conferinței, delegația maghiară, care nega continuitatea daco-romană și existența formațiunilor politice românești când a fost cucerită Transilvania, în ciuda celor relatate chiar de cronicarii maghiari, a căutat să acrediteze ideea că românii, spre deosebire de maghiari și sași, sunt o clasă inferioară, alcătuită în cea mai mare parte din țărani analfabeți greu de guvernat și incapabilă să se guverneze singură, fără să precizeze că, timp de secole, aceștia au fost privați de drepturi politice și religioase.

Regatul României Mari

Prin tratatul de la Trianon (publicat în Monitorul Oficial al Regatului României nr. 136 din 21 septembrie 1920), Ungaria a recunoscut însă noile granițe cu vecinii și unirea Transilvaniei cu România, așa cum fusese ea votată la 1 decembrie 1918. Prin articolul 27 al tratatului erau fixate, cu mare precizie, „fruntariile Ungariei” cu țările vecine, iar în cea de-a treia parte a tratatului, intitulată „Clauze politice europene”, articolele 45, 46 și 47 fac referire directă la România, stipulând că Ungaria renunță în favoarea României „la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei… fixate prin articolul 27 și recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate… ca făcând parte din România”, urmând ca o comisie alcătuită din reprezentanți ai principalelor puteri aliate și asociate, ai României și Ungariei, să traseze granița. Totodată, România se angaja ca printr-un tratat ulterior, să ocrotească „interesele locuitorilor ce se deosibesc prin rassă, limbă sau religiune de majoritatea populațiunii, precum și pentru a ocroti libertatea transitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni”.

Regatul maghiar independent, dispărut în secolul al XVI-lea

Ungurii nomazi, de origine fino-ugrică, veniți din Asia în căutare de pășuni, s-au așezat la sfârșitul secolului al IX-lea în Câmpia Panonică și au început invaziile în vestul Europei, până când, în anul 955, au fost înfrânți de împăratul Otto cel Mare în bătălia de la Lechfeld. Sub conducerea regelui Ștefan I au început expedițiile spre răsărit, unde, în Crișana, Banat și Transilvania existau mai multe voievodate în care românii reprezentau populația majoritară. Chiar după ce Transilvania a fost cucerită, aceasta și-a păstrat și în cadrul statului maghiar vechiul statut de voievodat. Pentru a controla mai ușor teritoriile cucerite, regatul maghiar i-a colonizat în estul și sud-estul voievodatului pe secui – o populație ale cărei origini sunt puțin cunoscute dar care, cu timpul, a fost maghiarizată. Aceștia au dobândit, la fel ca sașii colonizați în sudul Transilvaniei, o serie de privilegii, în schimbul apărării graniței.

Regatul maghiar independent a dispărut însă după ce ungurii au fost înfrânți, în 1526, în bătălia de la Mohács, iar în 1541, când sultanul Soliman cel Mare a cucerit definitiv Buda, o mare parte a Ungariei a fost transformată în pașalâc, iar partea apuseană a fost ocupată de Habsburgi. Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Porții, în care maghiarii, sașii și secuii au continuat să-și păstreze un statut privilegiat.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, în timpul primului război austro-turc, Habsburgii au cucerit mai multe teritorii, printre care Ungaria otomană și Transilvania, care au devenit posesiuni austriece, recunoscute de turci prin tratatul de pace de la Karlowitz din 1699. În Transilvania, privilegiile medievale ale maghiarilor, sașilor și secuilor au fost menținute, românii fiind considerați în continuare „națiune tolerată”. După o perioadă dificilă pentru Imperiul Austriac, acesta a recurs la o soluție de compromis și în 1867 a încheiat un acord cu Ungaria, în urma căruia s-a constituit o monarhie dualistă austro-ungară, sub forma unei confederații, în care Ungaria era recunoscută ca stat. Împăratul de la Viena a fost încoronat și rege apostolic al Ungariei iar ungurii din imperiul multinațional au dobândit drept de guvernare în partea răsăriteană a acestuia, numită Transleithania, cele două state având în comun miniștrii de externe, război și finanțe.

Transilvania istorică, locuită în cea mai mare parte de români și care beneficiase de autonomie în perioada de liberalizare a Imperiului Austriac care a precedat epoca dualistă, a fost alipită părții administrate de guvernul maghiar, în timp ce Bucovina a rămas în partea austriacă, numită Cisleithania. Până la primul război mondial, concomitent cu intensificarea politicii de maghiarizare, s-a amplificat și mișcarea de emancipare națională a românilor, care a culminat cu adunarea de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918. La sfârșitul războiului, dubla monarhie s-a destrămat și au apărut mai multe state naționale. Articolele 74 și 75 din tratat consemnează că Ungaria recunoaște și primește fruntariile fixate de principalele puteri aliate și asociate ale noilor state, precum și valoarea tratatelor de pace, și renunță la toate drepturile și titlurile sale asupra teritoriilor care aparținuseră fostei monarhii austro-ungare.

Un veac de politică revizionistă

În primăvara și vara anului 1919, trupele române au reușit să pună capăt pericolului bolșevic instaurat în Ungaria, unde se proclamase „Republica Sfaturilor” condusă de Béla Kun, o intervenție care i-a atras simpatii la conferința de la Paris.


Béla Kun contesta voința naționalităților din teritoriile ocupate în partea maghiară a monarhiei dualiste și dorea „rezolvarea problemei naționale”, respectiv recucerirea teritoriilor pierdute, atacând România și Cehoslovacia, cu sprijinul armatei sovietice.

Armata română a ajuns în 4 august până la Budapesta, unde a defilat pe bulevardul Andrássy, generalul Ștefan Holban a fost numit guvernator al Budapestei, parlamentul maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători, iar opinca unui sergent a fost agățată deasupra drapelului maghiar aflat deasupra acestuia, ca un simbol al revanșei românilor pentru toate nedreptățile îndurate din partea maghiarilor.

După înlăturarea regimului bolșevic, omul politic Alexandru Vaida-Voevod a ținut să sublinieze: „ungurii sunt inamicii noștri de ieri, sunt învinșii de astăzi și vrem ca ei să fie prietenii noștri de mâine”, dar în octombrie 1919, după retragerea armatei române, Horthy Miklós, viitorul regent al Ungariei, afirma că „inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenții teritoriale sunt împotriva ei și pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine”, neascunzând că țelul politicii externe era acela de a soluționa diferendul cu România pe calea armelor. În ciuda angajamentelor luate prin tratatul de la Trianon, Ungaria a continuat și continuă să-l considere nedrept și refuză să se resemneze cu pierderile teritoriale, făcând referire la frontierele regatului medieval  dispărut încă din secolul al XVI-lea.

În anii interbelici, Ungaria a promovat o politică revizionistă, considerând Regatul României Mari, înfăptuit prin voința națiunii înainte de recunoașterea sa prin tratatele de pace, drept „o „creație artificială”, o „plăsmuire monstruoasă” a Versailles-ului și a Trianonului. Prin arbitrajul de la Viena din 30 august 1940, România a fost obligată să cedeze Ungariei horthyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei, românii, majoritari în teritoriul anexat, urmau să dobândească naționalitate ungară urmând să fie maghiarizați, mulți români au fost masacrați ori au avut de îndurat o serie de atrocități. Diktatul a fost anulat prin tratatul de pace de la Paris din 1947, care restabilea vechile frontiere dintre Ungaria și România, consfințite prin Tratatul de la Trianon. Acesta este contestat în continuare de unii istorici și de mulți politicieni maghiari din Ungaria și România, care cer cu insistență, printre altele, autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc, pretenție care contravine atât tratatului de la Trianon cât și Constituției României.

Sursa foto: wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.