Alocațiile vor fi majorate cu 20% din 1 septembrie și dublate până...

Alocațiile vor fi majorate cu 20% din 1 septembrie și dublate până la 1 iulie 2022

0
DISTRIBUIȚI

elevi

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede majorarea alocațiilor.


Potrivit noii legi adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate cu 300 de lei copiii între 2 și 18 ani și cu 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.

„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a precizat că la realizarea proiectului s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Justiției.

„Practic, alocația dublată va fi la data de 1 iulie 2022. Am văzut prognozele și putem avea resursele în ritmul de creștere a alocațiilor”, a spus și premierul Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.