Ancheta epidemiologică de la Spitalul CFR Timișoara s-a încheiat. Care sunt rezultatele...

Ancheta epidemiologică de la Spitalul CFR Timișoara s-a încheiat. Care sunt rezultatele și ce se întâmplă cu prima asistentă confirmată cu coronavirus

0
DISTRIBUIȚI

Asistenta de la Spitalul CF Timișoara care a fost diagnosticată cu coronavirus, săptămâna trecută, va fi cercetată disciplinar. Ancheta va avea loc după ce asistenta se va reîntoarce din autoizolare.

Femeia a fost confirmată cu coronavirus în urmă cu o săptămână. De atunci, alte trei asistente și patru pacienți au fost diagnosticați cu COVID-19.

Inițial, asistenta a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, ulterior izolată la domiciliu.


Conducerea spitalului spune că femeia va fi cercetată disciplinar ca urmare a faptului că nu a respectat normele epidemiologice impuse de situația actuală.

Pe de altă parte, la Spitalul CF Timișoara ancheta epidemiologică demarată la 1 iulie a luat sfârșit.

„Focarul epidemiologic din Spitalul CF Timișoara este stins în acest moment. Ancheta epidemiologică a luat sfârșit și în urma recoltării probelor pentru tot personalul și pacienții implicați în ancheta respectivă s-au primit rezultatele. Datele finale – sunt cele patru asistente, incluzând-o pe prima, respectiv patru pacienți (n.r, confirmați cu coronavirus). Atât pacienții, cât și asistentele nu prezintă în prezent probleme de sănătate deosebite. Asistentele sunt în izolare la domiciliu, iar pacienții sunt aici, la paviolonul COVID deschis de luni”, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Spitalului CF Timișoara, Adela Filipescu.

Potrivit sursei citate, asistenele sunt de vârstă medie, niciuna nu are peste 50 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.