Cristian Moș: „Timișul este ignorat de cele mai mari partide politice din...

Cristian Moș: „Timișul este ignorat de cele mai mari partide politice din țară”

0
DISTRIBUIȚI

Planul de relansare economică făcut public azi de guvern a stârnit reacții și în Timiș. Liderul filialei USR, Cristian Moș, consideră că planul anunțat astăzi este practic un program electoral.


„Robu și Dobra – ignorați de propriile partide! A ieșit «Planul de Relansare Economică» gândit de Guvernul PNL. Sunt multe de spus despre acest plan, care este în mare măsură un program electoral. Direcția de dezvoltare prin investiții este corectă, dar multe lucruri corecte au fost viciate și corupte prin intermediul firmelor de casă. Dar nu despre asta vreau să vorbim acum”, a scris pe Facebook liderul USR Timiș.

Cristian Moș este de părere că investițiile plănuite de guvern ignoră în mare măsură Timișoara și Timișul. „Vreau să vă atrag atenția că acest program electoral pus la cale de PNL cam ignoră Timișul. PNL Timiș condus de Nicolae Robu este tratat în același fel și de PSD și de PNL. Chiar dacă Robu are teoretic susținerea guvernului PNL, și chiar dacă Dobra a avut 3 ani de zile susținerea guvernului PSD… finalitatea este fix aceeași: Timișul este ignorat de cele mai mari partide politice din țară. «Planul de relansare economică» PNL prevede obiective precum spitale municipale – în Cluj, Iași și Craiova sau un tren metropolitan în județul Cluj. Timișul are mare nevoie atât de un spital municipal cât și de un tren metropolitan. Dar nu suntem pe lista lor”, mai spune mesajul lui Moș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.