Curtea de Conturi: Administrația Robu a schimbat destinația unor terenuri din El...

Curtea de Conturi: Administrația Robu a schimbat destinația unor terenuri din El Dorado-ul imobiliar Urseni printr-un aviz solicitat și de două femei decedate

9
DISTRIBUIȚI

Curtea de Conturi a stabilit faptul că, în cazul El Dorado-ului imobiliar de pe Calea Urseni, Primăria Timișoara nu numai căa emis acte cu date falsificate care au permis pierderea proprietății asupra a peste cinci hectare de teren, dar nici nu a făcut demersuri pentru a-și înscrie terenurile în cartea funciară și a încălcat în mod repetat legea.

”Întrucât nu s-a făcut uz de prevederile legilor fondului funciar în privința terenurilor despre care am făcut vorbire (..), nici de către UATM Timișoara nici de către proprietarii sau/și moștenitorii terenurilor respective, s-au creat condițiile apariției unor moștenitori abia în anii 2013, 2014 și a tranzacțiilor succesorale. Având în vedere faptul că după expirarea termenelor Legii nr.10/2001, prelungite prin acte normative succedente legii fondului funciar, SC Horticultura S.A. terțiar al UATM Timișoara a fost în situația de a rămâne fără o parte din terenuri ocupate de pepiniere, inclusiv cele de sub construcții, motiv pentru care prin conducerea acestei societăți comerciale (având ca acționar unic –Primăria Timișoara) au fost depuse note informative și solicitări către aparatul propriu al primarului UATM pentru a face demersurile necesare intabulării drepturilor de proprietate asupra unor terenuri din cele situate inițial în cărțile funciare vechi nr.


805 și 806 –Urseni”, au constatat auditorii.

Verificările au scos la iveală faptul că unele dintre terenurile din parcela de 25 de hectare din zona Urseni, conform planului de urbanism general al Timișoarei care era valabil în 2013, avea ca destinație ,,zonă cu funcțiunea gospodărie comunală – cimitire”, dar i s-a schimbat din pix destinația de către administrația condusă de Nicolae Robu în ”zonă de locuințe și funcțiuni complementare”, ulterior primăria emițând autorizații de construire. Avizul de oportunitate prin care s-a schimbat destinația a fost emis la solicitarea a cinci persoane, dintre care două femei erau moarte în momentul în care au făcut solicitarea către Primăria Timișoara.

”Pentru transformarea unei astfel de zone (aproximativ 25 ha în zona Urseni) la nivelul UATM Timișoara nu s-a ținut cont de unele terenuri aflate în proprietatea UATM Timișoara și administrarea SC Horticultura S.A. (fostă Horticola SA), de lipsirea comunității locale de utilitatea gospodăriei unui cimitir, precum și de faptul că o parte din acea zonă era supusă unor riscuri de mediu deoarece, în planul inițial au avut destinația de zonă verde”, a constatat Curtea de Conturi.

Conform PUZ-urilor aprobate, proprietarii au cedat terenul pentru drumuri și Primăria Timișoara trebuia să realizeze căile de acces. Inspectorii au stabilit, confirmând investigația PRESSALERT.ro, faptul că PUZ-ul a fost aprobat, deși drumurile nu treceau exclusiv pe terenurile din planul de urbanism zonal – ”Emiterea autorizației de construire pe drumul de acces ce urma a fi executat în zona respectivă, în baza acordului dat doar de unii proprietari ai terenului de sub drum (calea de acces) și în timp ce pentru aproape 1/2 din suprafața terenului unii proprietari precum Popa Cătălin și Popa Horia nu și-au dat acordul. Mai mult din extrasul de carte funciară reiese că era înscrisă cu sarcini asupra parcelei respective și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor pe parcelele B47 și B 49 cu ipotecă pentru suma de 743.787 lei, suma de 363.004 lei și suma de 1.772.863 lei în total valoarea ipotecată este de 2.879.654 lei”.

9 COMENTARII

  1. Incredibil ce înșiruire de ilegalități au comis ca să ia terenul de la stat!!! Din păcate, zona verde prevăzută în planul inițial (noul PUG) nu o să mai dea sănătate timișorenilor. Acum instituțiile statului ar trebui să tragă la răspunderea vinovații, să aducă terenul înapoi la stat și să facă ce era planificat acolo: ZONĂ VERDE.!!!

    • statul e al poporului. guvernantii sunt niste angajati. nu inteleg de ce nu se trece urgent la linsarea acestor angajati corupti, ca pana si paznicii lor sunt la fel de corupti. dna? diicot? etc? degeaba!

  2. Justiția în România Normală este doar pt oameni simpli?????
    Brațul justiției normale nu ajunge și la Robu?????
    Observăm dubla măsură în care dreptatea și corectitudinea se împarte în România, Timișoara??????
    Votați pt o România Normală în care doar unii sunt trași la răspundere iar alții își bat joc și fură patrimoniul statului împreună cu primarul care are protecție DNA???????
    Mulțumim DNA pt promptitudinea luată????????

  3. Bătaie de joc,procurori DNA și alte structuri, plătiți regește, să stea ca niște îmbuibați la birouri să aștepte salariul. ASTA E JUSTITIA IN TIMIȘOARA.
    ESCROCI DIN TOATĂ LUMEA VENITI LA TIMIȘOARA!!!

  4. E tot mai clar că Robu nu prinde INTEGRAL al doilea mandat . După doi ani va fii debarcat.. Și me trezim cu Diaconu primar interimar. Un criminal corupt și maiare. Și mult mai prost. Măcar Robu mai are oleacă de creier…și charm… la doamnele in etate.;)

  5. Pai de ce va mai mirati? De 8 ani avem un primar impotent care protejeaza si e prieten cu toti infractorii! Trebuie sa scapam rapid de aceasta cangrena numita micROBU.

  6. Multumim domnilor procurori, oameni mai nesimtiti nu cred ca există!!! Pentru ce sunteți plătiți?!!? Si mai vreți repede și cât mai mare! RUSINE!!!!

  7. De ce DNA Timișoara nu intervine la Primăria Timișoara ??? Până când lasă Primăria să nenorocească orașul și cetățenii ???

  8. Dacă în puz-ul aprobat scrie că drumul a fost cedat dar în realitate nu toți proprietarii au cedat, nu înseamnă că puz-ul conține date false și în baza acestor date false a fost aprobat ? Prin urmare puz-ul nu este ilegal, nul ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.