Gustare tradițională într-o gospodărie din Pietroasa. Cum se poate ajunge în localitatea...

Gustare tradițională într-o gospodărie din Pietroasa. Cum se poate ajunge în localitatea apropiată zonei carantinate

0
DISTRIBUIȚI

Asociația My Transilvania și Turism Timiș organizează sâmbătă, 1 august, o premieră în comuna timișeană Pietroasa, aflată la poalele Munților Poiana Ruscă, unde este acum sezonul fructelor de pădure.

Evenimentul culinar, intitulat „Banat Brunch la Pietroasa”, va avea loc în gospodăria familiei Martinescu, unde se vor aduna gospodinele din comună și vor aștepta vizitatorii cu prăjituri gustoase, gemuri, sucuri și siropuri de casă, iar producătorii locali vor fi prezenți cu diverse produse ale satelor bănățene de sub munte.

Evenimentul va avea loc în aer liber, cu un număr maxim de 50 de persoane, iar doritorii se pot înscrie aici, unde pot afla și alte detalii. Cei interesați pot ajunge la destinație pe autostradă, care ocolește orașul Făget, aflat în carantină, și are o ieșire spre comuna Margina.

Gustarea cu produse tradiționale va avea loc între orele 11:00 și 13:00, la bufetul cu produse tradiționale care va fi amenajat, iar în următoarele două ore vor fi organizate ateliere pentru adulți și copii, va fi vizitat satul și cariera pietrelor de moară de pe Dealul Pietrii, confecționate din secolul al XVIII-lea până la jumătatea secolului trecut, de unde vine și numele localității.


Meșterii din Pietroasa au aprovizionat aproape toate morile de apă din Banat cu pietre de moară.

În comună se află și o veche bisericuță de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată în 1779, alte două biserici de lemn în satele aparținătoare Crivina de Sus și Poieni, care sunt monumente istorice, și mai multe locuri turistice în împrejurimi, în mijlocul naturii. Comuna este renumită și pentru „răchia” de prune, dar și de mere sau pere, pe care localnicii o fabrică în sat de sute de ani.

(Surse foto: wikipedia.org)

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.