Ministrul Transporturilor, contrazis de deputatul Cătălin Drulă. Care sunt minciunile pe care...

Ministrul Transporturilor, contrazis de deputatul Cătălin Drulă. Care sunt minciunile pe care le-ar fi susținut

0
DISTRIBUIȚI

Vizita ministrului Transporturilor la Timișoara, de la finalul săptămânii trecute, a fost un gest pur electoral, este de părere deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă, care a demontat declarațiile făcute de Lucian Bode cu privire la proiectele de infrastructură din județul Timiș.

Parlamentarul a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că afirmațiile ministrului Lucian Bode referitoare la stadiul proiectelor de infrastructură din vest nu coincid cu realitatea. „Ministrul a făcut o vizită pur electorală, eu m-aș fi bucurat ca vizita să fie însoțită de măsuri concrete de deblocare a unor probleme”, a spus parlamentarul.

Drulă s-a raportat, în analiza sa, la trei proiecte: lotul 2 din autostrada Lugoj-Deva, drumul de legătură cu A1 și centura de sud a Timișoarei.

„Autostrada Lugoj-Deva, lotul 2, proiectul care închide A1, cei 9 km care lipsesc în momentul de față, de la Sibiu până la Nădlac numai acești 9 km mai lipsesc (…) Domnul Bode a spus că am reușit să deblocăm Lugoj-Deva, lotul 2. E fals. Licitația lansată în iulie 2019 este suspendată din august 2019. Era suspendatâ când a preluat mandatul domnul Bode, au trecut 8 luni și licitația e tot suspendată. Nu numai că suntem departe de a semna contractul de proiectare și execuție, dar nici măcar ofertele nu sunt depuse”, a declarat deputatul Cătălin Drulă.

Cu privire la cei 10 km de drum expres care fac legătura între sensul giratoriu de la Sânandrei și A1, Drulă spune că licitația a fost lansată în 27 martie, iar ofertele ar fi trebuit să fie depuse până în 2 iunie.


Termenul acesta a fost amânat pentru 18 iunie. Ulterior, licitația a fost suspendată.

„Domnul Bode a declarat că termenul estimat e 30 iulie. Pe SEAP, licitația e în continuare suspendată și e inacceptabil că o licitație lansată acum patru luni nu poate fi dusă nici până la faza de depunere a ofertelor”, a explicat Drulă. Acesta a mai completat că deși proiectul este bugetat, banii nu vor putea fi folosiți de autorități pentru că nu există un contract semnat în acest sens.

În privința proiectului centurii de sud a Timișoara, parlamentarul opoziției susține că progresul fizic este „destul de dezamăgitor”.

„Noi am spus vineri că e 2%, CNAIR a raportat 2%, șefa de proiect a spus 3,5%. În tot cazul, având în vedere că lucrările au început pe 25 martie… este puțin. În acest ritm, timpul de lucru de 24 de luni până la finalizare nu pare să poată fi respectat. La centura Bacăului, după trei luni și jumătate progresul era 20-25%, la Pitești-Sibiu, lotul 1 de autostradă, s-a început în aceeași perioadă, progresul fizic e 13%. Deci se lucrează încet, sunt multe blocaje pe care ministerul nu le-a rezolvat”, a spus Drulă.

În opinia sa, cel mai grav punct pe traseul acestui proiect este reprezentat de „Drumul Boilor” și asta pentru că: „domnul Robu a spus că își asumă acel sens giratoriu, dar să vedem cum e cu finanțarea. Riscă să fie un mare blocaj în acest proiect, pentru că nu se poate ca primăria să execute o lucrare pe finanțare derulată prin CNAIR, pe teritoriul altui UAT. Sunt aceste mari probleme cu relocările de utilități, cu schimbările de soluții din subtraversare în supratraversare. Este o improvizație, este reprezentativ pentru cum funcționează administrația Robu. E o intervenție care riscă să blocheze masiv acest proiect”.

Vă reamintim că, Lucian Bode și ministrul de Interne, Marcel Vela, s-au aflat, vineri, la Timișoara, ca să anunțe proiectele de infrastructură pentru vestul țării. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.