O femeie gravidă, testată pozitiv cu COVID-19, a murit la Spitalul Județean...

O femeie gravidă, testată pozitiv cu COVID-19, a murit la Spitalul Județean din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

O femeie gravidă bolnavă de COVID-19 a decedat, joi după-amiază, după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul transferului de la Arad la Timişoara, a transmis aradon.ro.

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat pentru sursa citată că femeia avea 39 de ani şi era gravidă în 28 de săptămâni. Ea fusese internată în secţia ATI din cadrul fostului spital municipal. Pacienta era hipertensivă și suferea de diabet și obezitate, iar după ce starea de sănătate s-a agravat, pe fondul infecţiei cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, medicii au decis să o transfere la Timişoara.

„În drum spre Spitalul Judeţean Timişoara, pacienta a intrat în stop cardio-respirator.


A fost resuscitată, intubată şi resuscitată din nou la Unitatea de Primiri Urgenţe din Timişoara, unde a decedat”, a declarat Horea Timiş.

Directorul Spitalului Județean Timișoara a spus că gravida nu era transportabilă și că avea o saturație de oxigen foarte scăzută. „A făcut un prim stop cardio-respirator pe ambulanță și încă trei în UPU. Primele două din unitatea noastră au fost resuscitate (…) Era cu o saturație de oxigen de 70%, nefiind intubată, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de la 89% în jos. Noi am vrut să ajutăm. Nu înțeleg cum s-a ajuns în situația aceasta la Arad, să ajungă să aibă o saturație atât de joasă, să ajungă să fac stop respirator în ambulanță. Chiar dacă nu suntem spital Covid, avem cel mai performant UPU din regiune, am vrut să ajutăm”, a declarat dr. Raul Pătrașcu, conform stiridetimisoara.ro.

DSP Arad şi DSP Timiş fac o anchetă comună, la ambele spitale, pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului gravidei.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.