Pestă porcină africană în Timiș. Ce măsuri au luat autoritățile

Pestă porcină africană în Timiș. Ce măsuri au luat autoritățile

0
DISTRIBUIȚI

Pesta porcină africană a ajuns din nou în județul Timiș. Specialiștii s-au reunit în cadrul Comitetului local pentru combaterea bolilor ca să ia măsurile legale care se impun.

Inițial, inspectorii sanitar-veterinari au fost anunțați că la marginea drumului care leagă Ghiroda de Moșnița Veche au fost găsite două cadavre de porci domestici, în vârstă de aproximativ 8-9 luni. Analizele făcute au indicat faptul că animalele erau infectate cu pestă porcină. Cele două cadavre nu erau identificate cu crotalii, prin urmare nu se cunoaște proprietarul porcilor.

Alte trei suspiciuni de pestă porcină africană au apărut, ulterior, în localităţile Icloda și Recaș, la porci din gospodăriile populației.


Este vorba despre o gospodărie la Icloda, iar la Recaș sunt două exploatații în aceeași locație. Sunt 77 de porci la Icloda cu suspiciune de pestă porcină, 70 de porci într-o exploatație la Recaș și 40 în cealaltă exploatație. Și în cazul acestor animale, analizele au confirmat pesta porcină africană.

Inspectorii DSV au luat măsurile necesare în astfel de cazuri, stabilindu-se inclusiv zonele de protecție de 0–3 km și zonele de supraveghere – 3-10 km în jurul focarelor de pestă porcină africană de la Ghiroda, Recaș și Icloda, comuna Sacoșu Turcesc.

„A fost convocat, la Instituția Prefectului, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, condus de prefectul Liliana Oneț (…) A fost adoptată Hotărârea privind uciderea porcilor. A fost adus și un incinerator pentru uciderea animalelor la Recaș și s-a trecut la uciderea porcilor”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.