Ripensia a încheiat cantonamentul de la Buziaş. Care sunt concluziile antrenorului Cosmin...

Ripensia a încheiat cantonamentul de la Buziaş. Care sunt concluziile antrenorului Cosmin Petruescu şi ce spune despre transferuri

0
DISTRIBUIȚI

Ripensia a încheiat ieri stagiul centralizat de nouă zile de la Buziaş. Roş-galbenii nu au putut disputa amicale şi şi-au completat programul cu jocuri-şcoală. Antrenorul Cosmin Petruescu a vorbit într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului despre plusurile şi minusurile acestei perioade, precum şi despre planurile pentru noul sezon, unul deocamdată cu destule necunoscute.

„Consider că a fost un stagiu de pregătire foarte reușit. Am avut condiții foarte bune, atât de cazare, cât de și de masă. De asemenea, și condițiile de pregătire au fost la nivel înalt. Chiar, pe această cale aș vrea să le mulțumesc gazdelor pentru ospitalitate, dar și pentru faptul că s-au străduit să ne pună la dispoziție tot ceea ce am avut nevoie. Singurul neajuns a fost imposibilitatea de a disputa jocuri de pregătire. Deși am perfectat trei astfel de partide de verificare, din păcate a trebuit să le anulăm și să le înlocuim cu jocuri-școală, deoarece adversarele noastre nu au putut să facă testarea necesară în timp util. Dar, sperăm că am găsit metodele și mijloacele ideale pentru a înlocui astfel de jocuri…”, a declarat Cosmin Petruescu.

Doi jucători ca şi semnaţi

O parte din întrebările la care a răspuns „Conferenţiarul” au fost adresate de fani. „Chiar dacă nu am fost foarte prezenți în această perioadă în mass-media sau pe rețelele de socializare, îi asigur pe susținătorii noștri că se lucrează intens la capitolul de transferuri. Suntem în contact cu mai mulți jucători. Mulți dintre ei, la ora actuală, sunt în plin sezon competițional, atât în campionatele interne, cât și în străinătate. Îi monitorizăm în permanență. Am considerat că este mai oportun să rămână acolo și să aibă parte de meciuri oficiale, deoarece, iată, la noi în țară avem probleme și cu disputarea jocurilor amicale.


Ei și-au dorit asta, de a rămâne momentan la cluburile respective. Asta nu înseamnă că nu rămânem în permanentă legătură cu ei. Nu vreau să facem foarte multe transferuri, doar de dragul de a transfera, consider că este un nucleu bun de jucători la Ripensia. Știm exact profilul jucătorilor de pe posturile pe care dorim să le acoperim. Cu siguranță, în viitorul apropiat, numele jucătorilor pe care îi vom aduce vor fi făcute publice”, a răspuns Cosmin Petruescu legat de viitoarele mutări.

Cert e că în stagiul de la Buziaş a continuat să se pregătească cu roş-galbenii sârbul Nenad Lalic (21 ani), fundaş central care a convins rapid. De asemenea, conform liga2.ro, mijlocaşul Stephan Coulibaly (tot 21 ani, ex-UTA) s-a alăturat echipei în cantonament, dar s-a pregătit separat, el venind şi după o accidentare gravă. Conform informaţiilor oferite de preşedintele Dumitru Mihu cei doi vor semna probabil săptămâna viitoare contracte cu „Ripi”.

„Dorim să avem și rezultate, dar în același timp vrem și promovare, și formare de tineri, pe cât posibil proveniți din propria Academie. Cum am zis, este un proiect mai amplu, pe termen mediu și lung, care necesită timp și răbdare din partea tuturor celor implicați la Ripensia (…) Dacă ne mai dorim doi-trei jucători, nu înseamnă că avem probleme mari în vreun compartiment. Ne dorim fotbaliști care să aducă un plus de valoare și experiență, atât în zona defensivă, cât și cea ofensivă. Cei care vor veni trebuie să aducă plus valoare și experiență”, a mai spus tehnicianul ripensist.

Cosmin Petruescu a remarcat în cantonament calităţile unor jucători, precum viteza lui Vasluian şi Popovici, ori tehnica jucătorilor din linia mediană, precum Sârbu, Tudorache sau Neagu, dar a fost încântat şi de tinerii promovaţi la prima echipă. „Sunt foarte mulțumit și de modul în care s-au comportat și tinerii din propria pepinieră. Mă refer atât la cei care au fost pentru prima dată într-un cantonament la seniori (cum ar fi cazul lui Vali Velcea, Sebastian Dan sau Mădălin Sturzu), cât și la cei care au avut deja contact cu prima echipă, cum ar fi Maric, Gladun, Vasluian sau Benea, la care se vede că au o calitate fotbalistică foarte bună. Se vede că au în spate o școală de fotbal foarte bună și se vede mâna lui Cristi Petcu, unul dintre cei mai buni antrenori la nivel juvenil pe care i-am cunoscut. Chiar, aș vrea să îl felicit pe Cristi pentru rezultatele avute la grupa 2002, atât sportiv, cât și ca formare a jucătorilor. Apreciez și proiectele pe care le-a demarat în cadrul Academiei”, a conchis Petruescu.

Echipa timişoreană trebuia să efectueze a doua testare pentru depistarea noului coronavirus, dar aglomerarea la testări în această perioadă a amânat procedura. La prima testare, înainte de cantonament, toţi jucătorii şi staff-ul aferent au primit rezultate negative. Primul meci amical va fi foarte probabil miercuri, 29 iulie, la Dr. Tr. Severin, cu FC U Craiova 1948.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.