Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că pandemia prin care trecem a bulversat din plin o serie de activități cotidiene. Nici artiștii nu au fost ocoliți de aceste schimbări, având în vedere că regulile referitoare la spectacolele cu public s-au modificat substanțial, chestiune care a făcut ca timp de câteva luni recitalurile artiștilor să fie „puse pe pauză“. Încet – încet, cu o serie de măsuri care să prevină răspândirea noului coronavirus, evenimentele încep să revină, iar artiștii de „dezmorțesc“ din pauza generată de pandemie.
Încercând să rămână în contact cu publicul, Amalia Gaiță – la fel ca și alți artiști – a lansat online câteva piese în această perioadă și se pregătește cu bucurie de primele ei concerte cu public. Recitalurile susținute de Amalia alături de trupa formată din Adrian Șchiopu – tobe, Mihai Moldoveanu – chitară bas și Vlad Cotruș – chitară, vor avea loc în 27 august la Deva Jazz Festival și în 30 august la Timișoara în cadrul Flight Festival . Înaintea acestor recitaluri, am realizat un interviu alături de solista care a lansat în 2017 albumul de debut Melting Sun, în care am fost curioși cum se pregătește pentru revenirea în fața publicului și… de ce se naște atât de greu următorul material discografic semnat Amalia Gaiță…
– La sfârșitul lunii august vei susține două concerte cu public. Cum te pregătești… cum ți se pare sentimentul de a fi din nou pe scenă în fața publicului?
– E înălțător de fiecare dată, cu atât mai mult acum, după o perioadă destul de lungă în care nu am mai avut posibilitatea să ne apropiem de oameni așa. În contrast cu izolarea din ultimele luni, un concert vine ca o reafirmare a comunității, a sentimentului de apartenență la ceva, lucru de care mi-a fost tare dor. O să fie interesant să ne redescoperim ca trupă, performând în fața oamenilor după o jumătate de an încărcată de măcinări, răstălmăciri, gândiri și răzgândiri, reflecții duse la nivel personal, care ne schimbă, ne modelează. Sunt curioasă cine suntem fiecare acum, atât noi, cât și publicul nostru, și simt că muzica o să fie îmbrățișarea pe care nu o putem dărui fizic deocamdată.
– Ați lansat câteva piese de carantină pe internet. Cum au fost acestea primite de către fanii voștri?
– Mediul online ne-a stat la dispoziție în tot acest timp, am încercat în felul nostru să îl exploatăm cum am știut mai bine, ca să menținem puntea de legătură cu prietenii muzicii noastre, oamenii care ne urmăresc. Ne-am filmat cântând câteva bucăți din piesele noastre. Am început cu Moon starer, apoi am continuat cu River.Everlasting, Soul inspired și A deep shadow. Surprizele au fost reinterpretările după Why does my heart feel so bad (Moby) și Low (Lenny Kravitz), noi cântând coveruri rar.
Însă a fost o provocare faină și creativă, cred că publicul a rezonat și a uitat preț de câteva minute de perioada tulbure pe care o trăim. Exercițiul ăsta ne-a scos și pe noi din zona de confort, Michi și-a cumpărat o placă de sunet special pentru asta, Adi și-a strecurat setul de tobe în sufragerie, iar Vlad și-a descoperit plăcerea pentru editare audio. Ne-am propus să continuăm seria asta de clipuri, ca un salut prietenos și optimist, de acasă.
– Albumul de debut Melting Sun are deja trei ani vechime. Sunt sigur că cei care te-au urmărit în concerte așteaptă un nou material discografic. Când se va întâmpla asta?
– Visez la asta și îmi doresc mult să se întâmple cât mai curând, dar adevărul e că am trecut prin încercări atât emoționale, cât și financiare în urma loviturii pe care industria muzicală a primit-o în ultimul timp. De multe ori, prima întrebare dimineața a ajuns să fie, pentru ce? Sună sumbru, dar cred că toți trăim asta câte puțin, în fiecare zi. Ca să îmi răspund singură la întrebare, motivația răsare mai mereu din lucrurile cele mai mărunte. În ce privește creativitatea, pentru mine a venit în valuri. Câteodată cu o intensitate pe care îmi era greu să o adun în ceva concret, să o structurez, să o așez într-o piesă. Alteori, acoperită de anxietate. Hai să vorbim și despre asta. Frumusețea e că un vers, un cântec, un album, se nasc din suma tuturor conflictelor interioare, de la formă, până la sens. Așa că, ar fi nedrept pentru conceptul de artă, în general, să pretind la veselie și entuziasm, acum când tristețea aia strecurată cam peste tot va fi, probabil, farul nostru creativ. Am compus frânturi de piese în ultimele luni și abia aștept să le dau o formă finală împreună cu băieții din trupă, materializându-se până la urmă și într-un album, când ne vom simți pregătiți. Până atunci, dacă se va ivi ocazia, le vom prezenta în concerte.
– Spuneai că pentru noul album experimentați cu sound-uri diferite şi vă provocați să ieșiți din zona de comnfort. Ce înseamnă stil caracteristic pentru tine și unde se situează zona de confort din care vreți să evadați?
– Îmi place întrebarea asta pentru că mă provoacă să pun în cuvinte ce simt atunci când se naște câte o piesă, sau când ne cântăm sufletul prin concerte. Stilul caracteristic, estetic vorbind, se află undeva între sound-ul dreamy, cald și reverberat de chitară, un bas profund și minimalist, ritmicitatea rock-hip hop a tobelor și dinamismul vocii, toate puse sub formula de funky jazz, quiet storm, rock’n’soul. În ce privește latura emoțională a muzicii noastre, mă gândesc acum la cele două elemente, apă și foc. Mi-am dorit de la început să păstrez o intimitate aparte, fluidă, ca o invitație spre introspecție, în piese ca Moon starer, Bells and demons, Wolves, The morning light, iar Soul inspired, Sun Man, Animals, să fie cântece declarative, pasionale, energice, colorate. Ce mi-ar plăcea să aducem nou în următorul album, e să integrăm elemente de muzică electronică, pentru un iz fresh, contemporan. De asemenea, să extindem paleta instrumentelor ne-ar deschide noi perspective. Până una alta, abia aștept să ne reîntâlnim în 27 august la Deva Jazz Festival și în 30 august la Flight Festival în Timișoara, să ne ascultăm unii pe ceilalți, să ne jucăm frumos și să ieșim toți învingători, așa cum se întâmplă în muzică.
