Campania umanitară „Împreună pentru Anda“, inițiată pentru sprijinirea Andei Takacs, soția fostului solist al trupei Implant Pentru Refuz (Ovidiu Takacs „Bulbuc“) continuă cu un concert umanitar care va avea loc joi 3 septembrie, de la ora 20, la Vineri 15.
Diagnosticată cu cancer mamar în urmă cu doi ani, Anda a făcut o serie de tratamente, care au dat rezultate, însă ultimele controale au scos la iveală câteva noi tumori apărute. Acum doi ani, întreaga comunitate a artiștilor din Timișoara s-a mobilizat pentru această cauză în cadrul unui eveniment desfășurat la cafeneaua Klapka și Casa Artelor.
„Analizele făcute la spitalul Amerikan Hastanesi au confirmat ceea ce știam deja din România.
Am fi dorit să fie altfel, dar din nefericire, de la ultimele investigații boala a revenit, fiind descoperite 3 formațiuni tumorale la sân și unul la cap. Pentru primele din ele, săptamana trecută au fost prelevate probe pentru biopsie, iar rezultatele vor veni joi. Pentru cealalată tumoare, Anda a început deja de ieri o serie de 10 ședinte de radioterapie. Chiar dacă este un moment dificil pentru Anda și pentru noi toți, cei care o iubim, să știți că nu ne pierdem speranța și că vom face tot ceea ce ne stă in putere pentru a o ajuta să aibă parte de tratamentul potrivit, pentru a ieși din nou învingătoare. Vă mulțumim din suflet pentru sprijinul pe care ni l-ați acordat ăi pentru gândurile frumoase pe care ni le-ați transmis“, au precizat inițiatorii acestei campanii umanitare.
Cei care vor să sprijine campania Împreună pentru Anda o pot face prin donații în conturile deschise pe numele: Takacs Anda Carolina Cont RON: RO25INGB0000999905864305 Cont EUR: RO42INGB0000999908368054 Revolut Anda Carolina Takacs IBAN: GB73REVO00997077367611 BIC: REVOGB21 PayPal paypal.me/ImpreunaPentruAnda
Concertul umanitar care va avea loc în cadrul acestei campanii va fi susținut de membrii formației Dincolo de Ziduri, iar donația minimă este 20 lei.