Florin Mihoc, vocea care prezintă de douăzeci de ani spectacolele de Ziua Timișoarei

Florin Mihoc este o figură omniprezentă pentru timișoreni. Și nu numai. E cunoscut de pe micile ecrane, dar și din numeroasele spectacole ținute în ultimii ani în orașul de pe Bega. Și fiindcă anul acesta împlinește 20 de ani de când prezintă spectacolele derulate de Ziua Timișoarei, am profitat de acest prilej pentru a afla care au fost primii săi pași în acest domeniu și câteva din secretele care fac diferența între un prezentator fad și unul inspirat…

De unde vine pasiunea ta pentru TV? Ai moștenit pe cineva din familie?

Nu am antecedente în familie şi nici nu cred că mi-ar fi plăcut să am. Ar fi existat inevitabil comparaţii şi lucrul ăsta poate fi uneori demotivant pentru cel ce vine din urmă. Deşi, dacă stau bine să mă gândesc, în ziua de azi în România dacă talentul nu se transmite genetic, cu siguranţă influenţa unui părinte bazat se „moşteneşte”. Tatăl meu obişnuia să fie sufletul petrecerii, dar nu a depăşit niciodată statutul ăsta.

Care au fost primele evenimente la care ai apărut în fața publicului?

M-a ajutat foarte mult faptul că înainte de a apărea în spectacole în faţa publicului îmi făcusem antrenamentul în televiziune. Transmisiunile tv în direct, mai ales cele de la emisiunea Care pe care, un concurs între licee realizat în anii 90 cu un public entuziast alteori şi de mii de tineri, au însemnat botezul meu în lumea asta. Debutul meu în prezentări ale unor evenimente a avut loc la Discoland, centrul distracţiei în Timişoara anilor de după Revoluţie. Ţin minte că se organizau concursuri de Miss la câteva săptămâni. Înainte de asta însă am fost prezentatorul Balului Bobocilor la liceul unde am absolvit, la Grigore Moisil. Era un statut la care aspira tot liceul, iar cota de popularitate atunci se măsura în privirile pe care le întorceai pe culoarele şcolii…

Ai debutat în televiziune cu 25 de ani în urmă, pe când erai încă student la Facultatea de Litere. Ce te-a atras spre acest domeniu și cum au fost primele tale apariții? 

Am ajuns la televiziune întâmplător, adus de mirajul unei excursii la Viena pe care TVR Timişoara o acorda la capătul unui show cu tineri de o parte şi de alta a unui paravan, cu întrebări şi răspunsuri. La vremea aceea pentru Austria era nevoie de viză şi un astfel de vis nu era la îndemâna oricărui muritor, darămite a unui biet student la Litere. Aş fi ipocrit să spun că după ce am fost coptat de TVR Timişoara ca prezentator al acestui concurs, nu am avut emoţii. Au fost duble istovitoare pentru colegii din regie la început. Astăzi le sunt recunoscător pentru răbdare şi pentru încurajări.

De-a lungul anilor ai realizat o serie de emisiuni din diverse domenii.Cât de greu este să te „adaptezi“ la transmisiile sportive sau cele de divertisment?

Eu nu cred că cele două lumi, aparent situate la ani lumină una de cealaltă, sunt foarte diferite. Şi într-un comentariu de meci şi într-un spectacol pe scenă trebuie să fii mereu pe fază, să te adaptezi, să fii capabil să improvizezi fără ca lucrul ăsta să se simtă, fără ca vorbele tale să dea senzaţia că sunt scoase cu forcepsul.

Sportul e ceva mai dificil pentru că pe durata unui eveniment sportiv, fie că e fotbal, baschet, tenis sau oină tot ceeea ce se întămplă stă sub zodia neprevăzutului. De aceea pregătirea de dinaintea oricărui eveniment e cheia reuşitei. Şi maniera în care reuşeşti să transmiţi informaţii pe care le-ai cules atent, dând senzaţia că sunt produsul unei inspiraţii geniale.

Anul acesta vei prezenta pentru a 20-a oară Zilele Timișoarei. Este o performanță cât se poate de notabilă. Care este secretul acestei „longevități“?

Faptul că sunt pe scena Timişoarei pentru a 20-a oară de ziua oraşului, din tot atâtea posibile, ţine nu doar de un simplu număr. Şi acum simt aceeaşi nerăbdare şi bucurie ca la începuturi. Cred că sunt singurul timişorean care a sărbătorit în fiecare an acest moment în stradă, ceea ce e măgulitor, e cea mai mare onoare cu care se poate încărca un om care face treaba asta din pasiune.

Se poate face o comparație între scena spectacolelor din Timișoara de la începutul anilor 2000 și cele din vremurile noastre?

Lumea showbiz-ului s-a schimbat enorm în tot acest timp, unele trupe care au urcat pe scenă ca vedete la vremea respectivă, astăzi nu mai există, altele mai performează, însă fără strălucire. Una dintre cela mai complicate misiuni ale organizatorilor unui asemenea eveniment este alcătuirea unui lineup care să mulţumească pe cât mai mulţi. E imposibil să îi împaci pe toţi. După apariţia facebook-ului şi a socialmedia în general, fiecare dintre noi a devenit expert public în a face selecţia şi nu cred că a fost dată în care să nu apară discuţii. Îmi amintesc că Inna a fost nevoită să doneze banii câştigaţi la Ziua oraşului sub presiunea opiniei publice.

Care este secretul unui bun prezentator de spectacole?

Cheia supravieţuirii pe scenă e să nu te laşi dominat de mulţime, pentru că zeci de mii de oameni care te privesc înseamnă tot atâtea minţi care te judecă, secundă de secundă. E imposibil să ţii cont de toţi şi adesea trebuie să îţi schimbi strategia din mers. Sunt convins însă că dacă eşti sincer, direct, publicul îţi va ierta mai uşor inerentele stângăcii.

Cum te descurci în momentul în care „următorul“ artist care trebuie să urce pe scenă întârzie… și trebuie să ții lumea de vorbă?

Sunt adesea momentele în care din diverse motive, unele justificate, altele ţinând de fiţele de vedetă al unora, artiştii nu ajung la timp la scenă, deşi lucrurile sunt relativ stabilite prin contracte. În felul ăsta mi-am atras depotrivă simpatia unora care găsesc că maniera în care mă scot de fiecare dată e lăudabilă, dar şi reproşurile celor care spun că „delirul verbal trebuie tratat înainte de a urca pe scenă”. Momente dintre acestea sunt întotdeauna pe muchie de cuţit, dar , vorba romanilor niciodată nu am sfârşit pe scut. În 20 de ani e flatant să recunoşti în public copii care au acum la rându-le copii. Un tânăr după un astfel de spectacol încerca să îşi înduplece copilul să accepte o fotagrafie cu mine, spunându-i “când eram ca tine, şi eu am crescut cu nenea”…

Ce părere ai de muzica pop–rock românească de la ora actuală?

Acum mi-e greu să mai cultiv propriile pasiuni muzicale, pentru că nu mai sunt demult nici stăpân pe telecomandă, nici pe radioul din maşină. Ascult deopotrivă Billie Eilish cu Fia, ajunsă la vârsta adolescenţei, şi Babyshark cu Filip, destoinic „şoim al patriei” la grădiniţă. Şi lucrurile astea mă fac cel mai fericit. Cei doi copii ai mei îmi ţin sufletul tânăr şi asta se vede şi la televizor… şi pe scenă.