Podurile Lugojului, comori din vremuri apuse. Monumente istorice, ignorate sau puse în...

Podurile Lugojului, comori din vremuri apuse. Monumente istorice, ignorate sau puse în pericol de autorități

0
DISTRIBUIȚI

Orașul Lugoj, centrul unui vechi district medieval românesc și important centru cultural în ultimele două secole, păstrează și astăzi vechi monumente și remarcabile construcții publice, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar municipalitatea se arată incapabilă să le prețuiască și să le pună în valoare.

Podul de fier, un simbol al centrului vechi

Podul de fier a fost construit de austro-ungari peste râul Timiș, în locul unui vechi pod de lemn care se deteriorase. Noul pod a fost comandat la Uzinele din Reșița, de unde au fost aduse nu mai puțin de 185 de tone de grinzi și alte accesorii din fier, care au fost trasportate cu ajutorul carelor trase de câte patru boi. Podul, care lega cartierul românesc de cel german și care avea la cele două capete câte o vamă, a fost construit în mai puțin de un an și a fost inaugurat în vara anului 1902, ulterior fiind sistematizate și cele două maluri ale râului. La vremea respectivă, era singurul pod care făcea legătura între cele două maluri ale Timișului, un al doilea pod, de beton,  fiind construit câteva zeci de ani mai târziu. Și astăzi, podul de fier dă un farmec aparte centrului vechi al orașului,  și este un adevărat simbol al acestuia.

Monumentul istoric, bătaie de joc pentru edili

Administrația orașului a fost atenționată de austrieci că perioada de garanție a expirat la împlinirea a o sută de ani de la constrirea podului, dar nimeni nu a luat nici o măsură pentru consolidarea acestuia. Recent, când apele Timișului au crescut în urma ploilor abundente, primăria a decis să întrerupă circulația pe pod, explicând că sunt trepidații mari din cauza apei, iar lemnele care ar putea lovi picioarele podului reprezintă un pericol destul de mare. Vina ar aparține și celor care nu au curățat canalele de scurgere din Dealul Viilor, întreaga cantitate de apă fiind deversată în canalizarea orașului, și nicidecum celor care n-au făcut absolut nimic pentru a consolida vechiul pod, cu excepția mai multor discuții legate de necesitatea unor intervenții și a unei expertize tehnice menite să evalueze gradul de uzură al podului, pentru a stabili lucrările care se impun pentru consolidarea structurii de rezistență a acestuia.

Consolidarea podului a rămas în stadiu de promisiune, făcută cu mai mulți ani în urmă. Trepidații există și la trecerea mașinilor, deoarece podul s-a șubrezit și a început să fie mâncat de rugină. Actuala administrație, care s-a mulțumit să acopere podul cu un strat de vopsea pentru a stopa coroziunea, a considerat, în urmă cu patru ani, că e necesară o nouă expertiză dar nu s-a făcut nimic concret pentru salvarea acestui obiectiv turistic al orașului. Cum și podul de beton are nevoie de lucrări de consolidare și înlocuire a unor elemente de structură, primăria și-a exprimat intenția de a construi un pod nou la doar câțiva metri de cel vechi, monument istoric emblematic pentru oraș, motivând că reabilitarea podului de fier ar costa prea mult. Nefericita idee i-a nemulțumit pe cei mai mulți lugojeni, căci noul pod l-ar pune în umbră pe cel vechi și ar urâți arhitectura centrului orașului.

Podul Turcului, pus în pericol de administrația județului

Un alt pod vechi, cunoscut sub numele de Podul Turcului, se află la Tapia, sat care acum aparține de orașul Lugoj.


Istorici maghiari ale căror lucrări datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea consemnează existența acestui pod, cu mențiunea că era cunoscut încă din secolul al XVIII-lea, el apărând pe ridicările topografice întocmite în Banat între anii 1769 și 1772. Podul este o construcție masivă din cărămidă de foarte bună calitate, legată cu mortar în componența căruia se află var nestins, asemănător cu alte poduri construite în aceeași perioadă. De peste un secol, podul leagă cele două așezări, dar cum nu s-a investit nimic pentru repararea lui, acesta s-a șubrezit, mai ales din cauza traficului greu, au apărut fisuri și a devenit nesigur, căci cărămizile se desprind bucată cu bucată.

Au trecut doi ani de când administrația județeană spunea că este o expertiză în lucru și promitea că în anul următor va începe reabilitarea podului, care nu mai prezintă nici o siguranță. Vina aparține, desigur, camioanelor de mare tonaj care îl traversează, și nicidecum celor care, zeci de ani, n-au mișcat un deget să-l consolideze.   Între timp, administrația județeană a decis că e oportună  construirea unui pod nou dar mai mulți istorici lugojeni solicită ca vechiul pod să nu fie distrus și să fie valorificat ca monument de arhitectură locală, urmând ca noul pod să fie construit pe un alt amplasament, din vecinătatea acestuia.

Surse foto: turismlugoj.ro, turismtimis.ro, lugojeanul.ro, discovertimis.ro, radioresita.ro, lugojinfo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.