Record absolut la Primăria Giroc. Certificat de urbanism și autorizație de construire,...

Record absolut la Primăria Giroc. Certificat de urbanism și autorizație de construire, emise în aceeași zi pentru blocul ridicat ilegal de afaceristul Puiu Minda în zona de protecție istorică

5
DISTRIBUIȚI

”România în care se #sepoate” stă scris pe mash-ul  candidatului PNL la Primăria Giroc, Dan Vârtosu, amplasat chiar în fața Primăriei Giroc condusă de pesedistul Ionel Toma. Construcția pe care este întins afișul electoral este dovada că într-adevăr orice este posibil și este ridicată de omul de afaceri Puiu Minda Pascu, cunoscut ca fiind ca unul dintre apropiații primarului Toma și prietenul bun al liderului interlop Lucian Boncu.

Vechea clădire a fost demolată și aici se ridică un bloc care la parter are un spațiu comercial și se lucrează la cel de al treilea etaj, în condițiile în care autorizația 452 emisă în 10 octombrie 2019 de Primăria Giroc a aprobat doar o construcție P+2E cu SAD la parter. Eliberarea autorizației de construire pentru acest bloc consemnează un nou record absolut care detronează viteza administrației condusă de Toma în cazul ”tunului” imobiliar al familiei Vârtosu când s-au dat AC în ziua depunerii actelor. Firma PWA Giroc Construct SRL a obținut în aceeași zi certificatul de urbanism și autorizația de construire. În doar câteva ore, firma lui Ionel Dan Pascu,  a reușit să obțină documentele pentru care în mod normal se așteaptă luni de zile. Această autorizație nu apare pe site-ul Primăriei Giroc. Puiu Minda Pascu a negat pentru PRESSALERT.ro că ar obține autorizați mai repede, susținând că  le obține ” ca oricare cetățean. Eu am acte pe tot ce cer. Clar nu e problema mea. Autorizațiile le obțin ca toată lumea. Nu le obțin mai repede”.

Fără avize obligatorii de la Direcția pentru Cultură Timiș

Pentru a se elibera actele cât mai repede nu s-a mai ținut cont de nimic, nici măcar de obligația de a exista avize de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș atât pentru demolarea vechii case, cât și pentru noua construcție deoarece imobilul de pe strada Trandafirilor este în zonă de protecție a bisericii din centrul comunei, care este monument istoric. În certificatul de urbanism emis de Primăria Giroc în aceiași zi cu autorizația nu s-a solicitat avizul de la ”Cultură”. Avizul este obligatoriu conform legii, iar eliberarea autorizațiilor fără existența acestui document poate duce la anularea actului emis.

Într-un răspuns pentru PRESSALERT.ro, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a comunicat că până la acest moment nu a fost depusă nicio documentație pentru obținerea avizului de demolare sau a celui de edificare.


În 21 aprilie, direcția a solicitat Primăriei Giroc să transmită certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru acest imobil, dar nu a primit niciun răspuns, deși au trecut mai bine de trei luni.

Poliția a început o anchetă penală

”În contextul reglementărilor Ordonanței militare nr.2 și a desfășurării activității instituției în regim de telemuncă, agentul constatator consilier ing. Tîrtea Alina Maria a contactat telefonic beneficiarul lucării – S.C. PWA GIROC CONSTRUCT SRL – în data de 21.04.2020 căruia i-a comunicat Avertisment verbal de întrerupere a lucrărilor până la intrarea în legalitate conf art. 24, aliniat (3), legea 422/2001, art 55, alin (1) litera e) și f). Lucrările au continuat în ciuda acestui demers. Astfel, lucrările de Construire imobil strada Trandafirilor nr.21, sat Giroc, comuna Giroc, jud. Timiș realizate în baza Autorizației de construire nr. 542/10.10.2019 sunt realizate  ilegal, cu nerespectarea “Avertisment verbal” din 21.04.2020, în baza prevederilor Legii 422/2001 republicată prin care se impune respectarea expresă a întreruperii lucrărilor și a intrării în legalitate”, se arată în răspunsul Direcției Județene pentru Cultură Timiș. Pentru toate acestea, instituția a depus o plângere penală care acum este investigată de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Timiș.

Cum neagă Puiu Minda Pascu realitatea

Cumnatul celui care-și dorește să fie primar pentru că ”vreau și eu o schimbare pentru Giroc în bine” a continuat să sfideze. Pascu nu numai că a continuat lucrările, dar a ridicat și stâlpii de rezistență al celui de al treilea etaj al clădirii, deși există autorizație doar pentru două etaje. Chiar dacă pe panoul de șantier apare că se construiește o clădire P+2 cu SAD la parter, Paul Minda Pascu ne-a explicat că are undă verde și pentru etajul trei.

”Este autorizație P+2+M. Urmează să se facă și mansardă. Toată strada principală, este hotărâre de consiliu local de mulți ani de zile unde este aprobată P+2+M. Toate actele sunt la primărie. E pentru fata mea (blocul, n.a.). Dacă-mi ajută Dumnezeu să-l termin, am un contract de închirierea aici cu Profi, a vrut să vină Mega Image, dar care vine primul e primul servit. Toată lumea vrea să facă un ban pentru copii”, a susținut Minda. Pe site-ul Primăriei Giroc nu există nicio autorizație în care să apară aprobat cel de al treilea etaj al clădirii, la care continua să se lucreze și ieri, când s-a descărcat cărămidă dintr-un TIR.

Primarul pesedist Ionel Toma vorbește relaxat despre lipsa avizului de la ”Cultură”. ”Știu că nu a fost solicitat. Mi-au zis ei între timp. Într-adevăr nu au avut aviz de cultură. Acum nu știu ce și-au pus în gând cei de la Cultură că este și un dosar penal că mi-au solicitat niște date cei de la IPJ. Nu știu ce decid cei de la Cultură – dacă opresc sau nu lucrările. Noi am emis autorizație P+2 fără aviz. Asta e. Așa e și cazul blocului de lângă mine, a lui Burescu, alt aviz care trenează pe acolo. Ăștia și-au pus în cap să ne omoare”, a comentat Toma. Cât despre eliberarea de aprobări în ziua în care depun actele, Toma a susținut că ”nu este neapărat un lucru rău”.

 

 

5 COMENTARII

  1. Si totusi toti baietii astia ce meseri au, ce au lucrat la viata lor, ca bani au. Nu ii intreaba nimeni de unde au atatia bani. Nici unul nu pkatesc nici un impozit. Nimic. Toate lucrarile sunt fie pe nwamuri, prieteni sau direct pe beneficiari.

  2. Nu mai exista frica de nimic.Ei sunt dumnezeii aceste țări!Hoții, corupții, interlopii conduc această țară.Parca suntem blestemați ca popor și neam.

  3. Ii la moda sa se construiasca fara autorizatie in Comuna Giroc.verificati cate case sunt construite pe teren arabil cu autorizatii anexe exploatatii agricole cu stirea primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.