Soluţie FRF de compromis la Liga 2: O singură serie pentru ASU...

Soluţie FRF de compromis la Liga 2: O singură serie pentru ASU Poli şi Ripensia, dar cu o manşă unică, urmată de play-off şi play out

0
DISTRIBUIȚI

Astăzi cluburile care ar trebui să evolueze in noua ediţie a Ligii 2 s-au aflat intr-o videoconferinţă cu federalii. Soluţia FRF a unui campionat „de criză”, tot cu o singură serie, dar o desfăşurare inedită, a fost pe placul majorităţii. Prin urmare, dacă marţea viitoare se va decide oficial acest format, ASU Politehnica şi Ripensia se vor infrunta o singură dată in sezonul regulat, dar se mai pot intâlni in funcţie de clasare, incă de două ori, fie in play-off, fie in play out.

Soluţia catalogată „inedită” a fost făcută publică pe pagina de Facebook a nou promovatei FC U Craiova 1948, formaţie cu pretenţii la accederea in elită după ediţia 2020-21.


Conform clubului din Bănie cele discutate urmează să fie aprobate marţi in şedinţa Comitetului Executiv FRF.

Oltenii scriu că cele cele 20 de participante se vor intalni intr-o singura manşă, urmând ca primele 6 să se califice in sistemul play-off, iar celelalte 14 echipe să formeze două grupe de play-out. După cum se observă s-a vorbit de 20 de formaţii, bănuiala fiind că Pandurii sau un alt club nu se va inscrie, gorjenii ameninţând in acest sens conform liga2.ro.

Politehnica a propus o Ligă 2, pentru un sezon, cu două serii pe criterii geografice, dar soluţia FRF prevede altceva. După sezonul regulat, in sistemul play-off meciurile se vor juca totuşi tur-retur. Primele două câştigătoare vor promova direct iar următoarele două vor disputa un meci de baraj. Aceeaşi sursă, pagina FCU Craiova, precizează că numărul de puncte va rămâne intact la intrarea in play-off.

Miercurea viitoare s-ar stabili şi ţintarul noului sezon. De asemenea, data de incepere a Ligii 2 urmează să fie mutată pentru 5 septembrie, după ce cel mai devreme se ştia că noul sezon putea incepe pe 29 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.