Spectacolul „Doctor Faustus”, în cadrul Nocturnaliilor din Curtea Franciscană, la Timișoara

Spectacolul „Doctor Faustus”, în cadrul Nocturnaliilor din Curtea Franciscană, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

În aceste vremuri pline de restricții, în care arta este atât de vitregită, asociația culturală Arte-Factum continuă seria Nocturnaliilor în Curtea Franciscană din incinta centrului de cultură și artă de pe strada E. Ungureanu, cu spectacolul „Doctor Faustus” inspirat de capodopera lui Thomas Mann, în varianta live drama music show, în care Kocsárdi Levente este compozitor, regizor și interpret. Spectacolul va avea loc joi, 27 august, de la ora 20.30.

Rolul artei și precaritatea existenței artistului, crizele de inspirație ale creatorului și criza umanității, vocația tragică a ratării, fragilitatea geniului, compromisul fatal și eul supus experienței interioare a timpului, sunt câteva dintre temele majore pe care le abordează ineditul concert de muzică de teatru contemporană, inspirat de biografia lui Adrian Leverkühn – personajul principal al romanului scris de Thomas Mann – rememorată de prietenul său Serenus Zeitblom. Spectacolul, conceput de Kocsárdi Levente ca un proiect evolutiv, îi are în componența  „orchestrei faustiene” pe tinerii muzicieni Sarolta Vass (flaut, mezzo), Cătălin Sidorov (vioară) și Ana Pricop (violoncel), universul vizual al spectacolului este creația arhitectului-scenograf Mihai Donici, dramaturgia este realizată de Simona Donici iar videoartist este Cornel Putan.

„Drama doctorului Faustus, teama de ratare și disperarea artistului a cărui criză de inspirație se suprapune crizei globale, sunt teme mai actuale decât oricând.


Este un subiect care m-a preocupat în tot acest timp trăit în teatru, aș putea spune că sunt 25 de ani de când pregătesc acest spectacol, iar astăzi, când am vârsta personajului său, am hotărât să-i expun vulnerabilitățile” mărturisește creatorul spectacolului. Proiect de autor, „Doctor Faustus – live drama music show” este un theater-concert cu muzică originală compusă de Kocsárdi Levente, în care pactul mefistofelic este abordat dintr-o perspectivă nouă, a unui Faust contemporan, cu dilemele, disonanțele și acutele lumii sub semnul terifiant al imprevizibilului.

Din cauza restricțiilor existente, pentru protejarea publicului, locurile la spectacol vor fi limitate iar accesul la spectacol se va face exclusiv prin rezervarea brățărilor de acces, la numărul de telefon 0752.111.807.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.