Primăria vrea să își facă stadion: un nou proiect pentru o arenă...

Primăria vrea să își facă stadion: un nou proiect pentru o arenă la Timișoara. Unde ar urma să fie amplasată și ce valoare ar avea investiția

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timișoara a votat pentru demararea unui nou proiect care are ca finalitate construirea unui stadion în valoare de peste 23 de milioane de euro în zona Calea Buziașului.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici – faza S.F. și a anexei privind descrierea sumară a investiției pentru obiectivul „Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică” a fost pe placul consilierilor locali, convocați pentru o ședință online „de îndată”, proiectul trecând cu 18 voturi pentru, niciunul împotrivă și nicio abținere. De la ședință au lipsit, însă, reprezentanții PSD.

Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre menționează că este vorba de un teren cu o suprafață de 52.668 metri pătrați din vecinătatea platformei industriale de pe Calea Buziașului, care „nu are o utilizare concretă și se constituie ca teren viran care prezintă vegetaţie spontană în interior.


În partea de nord și vest, se regăsesc clădiri în care se desfașoară activitate economică, în partea de est se regăseşte un drum de acces, iar în partea de sud str. Calea Buziașului”.

Stadionul ar urma să aibă 15.160 locuri, din care 588 locuri VIP și 102 locuri la loje. Durata estimată de execuţie este de 12 luni de la începerea lucrărilor, iar valoarea totală a investiţiei, conform devizului general, inclusiv TVA, ar fi de 113.238.383,52 lei. Proiectul ar urma să fie finanțat în totalitate din bugetul local.

La începutul acestui an, primarul Nicolae Robu anunța că, în sfârșit, Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru elaborarea studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate pentru construirea unui nou stadion, de 30.000 de locuri, pe amplasamentul vechiului „Dan Păltinișanu”, care este condamnat la demolare și care se află „sub umbrela” Consiliului Județean Timiș. Construirea unui nou stadion la Timișoara este de mulți ani prilej de lupte politice între conducerea liberală a orașului și conducerea social-democrată a județului, cele două părți aruncând de multe ori vina una pe alta pentru întârzierea construcției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.