O persoană a murit și alte două au fost rănite grav, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, după ce o mașină care tracta o remorcă a intrat în balans și s-a răsturnat.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Deva – Nădlac, la în zona localității Ilia, județul Hunedoara, un autoturism care tracta o remorcă a intrat în balans și s-a răsturnat.
În urma impactului, două persoane din mașină au rămas încarcerate, potrivit primelor date suferind răni grave, iar o altă persoană a murit.
Circulația rutieră este întreruptă pe prima bandă, pe sensul către Nădlac.
UPDATE O femeie însărcinată, în vârstă de 37 de ani, a murit în accidentul produs miercuri pe autostrada A1 Deva – Nădlac.
Șase oameni au ajuns la spital.
Conform Poliției Hunedoara, un cetățean bulgar, în timp ce conducea un autovehicul cu remorca, având 6 pasageri, toți cetățeni bulgari, pe A1, a pierdut controlul asupra direcției, a lovit glisiera din partea dreapta și s-a răsturnat pe partea stângă, rămânând pe banda de urgență și parțial pe banda 1.
Remorca a fost proiectată la 10 metri după autovehicul, ramând pe banda de urgență.
O femeie a fost prinsă parțial sub autovehiculul răsturnat. Deși s-au efectuat manevre de resuscitare, aceasta a fost declarată decedată. Femeia avea 37 de ani și era însărcinată.
Dintre ceilalți pasageri, au fost transportate la spitalul din Deva două femei, care, din primele investigații, sunt rănite.
De asemenea, și ceilalți 4 pasageri au fost duși la spital, primele informații arătând că nu au răni grave.
Sursa foto: ISU Hunedoara