Un bărbat a înjunghiat o persoană în timpul zilei, pe o stradă din Timișoara. Conform autorităților, agresorul a folosit „un obiect metalic”, iar victima a ajuns la spital, atacatorul fiind arestat preventiv.
Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, incidentul s-a produs luni pe strada Milcov din Complexul Studențesc.
Procurorii au început o acțiune penală împotriva agresorului „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie”.
„În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 07.09.2020, în jurul orelor 15.20, pe strada Milcov din Timișoara, în urma unui conflict spontan, inculpatul B.G. ar fi înjunghiat-o în zona spatelui, cu un obiect metalic ascuțit, pe persoana vătămată F.V.C., ulterior aceasta fiind transportată la Spitalul Clinic Municipal Timișoara, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
arestati si judecatorul sau procurorul retardatat care l-a lasat liber pe strada.
Se taiara muicaaaa