Compania Continental, decorată de președintele Klaus Iohannis la 20 de ani de...

Compania Continental, decorată de președintele Klaus Iohannis la 20 de ani de activitate în Timișoara

2
DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis a fost invitatul special la evenimentul care a marcat cei 20 de ani de prezență a companiei germane Continental în România.  În 2000, grupul german a produs prima sa anvelopă în unitatea de producție din Timișoara. În același an, tot aici,
compania a deschis și primul său centru de inginerie.

După ce a pus simbolic alături de oficialii companiei piatra de temelie a viitorului centru ce cercetare care se ridică la Timișoara, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a decorat compania Continental cu Meritul industrial și comercial în grad de ofițer.

”În urmă cu 20 de ani, ați început activitatea în România, în acest oraș care este kilometrul zero al democrației și libertății noastre. Timișoara este, fără discuție, un simbol al schimbării noastre democratice, dar și al dezvoltării.


Acum, sunteți unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei românești. Aveți peste 20.000 de angajați din țara noastră, dintre care o treime sunt ingineri și specialiști IT în centrele de cercetare și dezvoltare. Sunteți un partener constant în educația profesională pentru tinerele generații, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a dat asigurări, după ce a vizitat fabrica de cauciucuri și cea de automotive din Timișoara, că  ”în privința aspectelor care îi preocupă pe timișoreni referitor la fabrica de anvelope, am primit asigurări că finalizarea investiției privind stația de ameliorare a calității aerului va răspunde în mod adecvat interesului cetățenilor. Am discutat, bineînțeles, despre impactul economic al pandemiei și implicarea mediului de afaceri în gestionarea efectelor în plan local. Salut astfel de inițiative de susținere a sectorului sanitar. Ceea ce am văzut la Timișoara este un exemplu de solidaritate, care merită continuat și dezvoltat!”.

Dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania a declarat că ”sunt mândru de cei 20.000 de specialiști Continental din țară care contribuie din plin la dezvoltarea tehnologiilor din industria auto de mâine. Munca lor, a tuturor – ingineri, specialiști IT , angajații departamentelor centrale, personalul de producție și echipele de conducere – pune zilnic în mișcare viitorul. Împreună creăm produse inovatoare și sigure pentru conducerea autonomă, precum și soluții inteligente pentru conectivitate, iar proiectele care se desfășoară în direcția smart city reprezintă o prioritate pentru echipele românești ”.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.