Crimă înfiorătoare în Vaslui. Un bărbat de 54 de ani a fost...

Crimă înfiorătoare în Vaslui. Un bărbat de 54 de ani a fost găsit fără suflare, agățat de un gard

0
DISTRIBUIȚI

O întâmplare de groază s-a petrecut într-un sat din judeţul Vaslui. Acolo, un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost găsit fără suflare, agăţat de un gard, a transmis stirileprotv.ro.

Victima ieşise recent din închisoare şi ar fi încercat să îşi convingă partenera sa se întoarcă acasă, după ce femeia îl părăsise pentru un vecin. Între cei doi pretendenţi a izbucnit însă un scandal înfiorător încheiat cu o tragedie.

O trecătoare a văzut trupul dezbrăcat de la brâu în jos şi s-a speriat îngrozitor.


Omul avea lovituri la cap iar legiştii urmează să stabilească dacă a murit acolo sau dacă cei care i-au vrut răul l-au târât până la marginea drumului.

„A fost alocat la caz un echipaj B2 care a găsit pacientul cu semnele morţii instalate, cu leziuni importante la nivelul capului şi gâtului. A fost declarat decesul. E un deces suspect”, a declarat Dan Ungureanu, de la Serviciul de Aambulanță Județean Vaslui.

Bărbatul care a avut parte de acest sfârşit a ieşit din penitenciar în urmă cu o săptămână. A fost închis 4 luni după ce femeia care i-a dăruit 8 copii îl reclamase pentru violenţa domestică. Întors acasă, a fost surprins să afle că partenera sa nu mai vrea să stea cu el, ci cu un vecin devenit acum suspect principal.

„Pe la 8 a fost la mine, a băut o bere, a zis că se duce la deal să se bată cu el. A zis să mă duc acasă. A plecat încolo, a zis că intră peste ei să o scoată pe ea afară”, a spus fratele victimei, conform sursei citate.

Anchetatorii cred că femeia şi-ar fi ajutat amantul să scoată din curte trupul victimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.