Distracția în Timișoara în vremurile regimului comunist: povestea 1 MV, una din primele discoteci din România și cariera lui DJ Colo

Una din figurile marcante ale distracției din discotecile anilor ’70 și ’80 din Timișoara este DJ Colo. Pe numele său adevărat Ioan Dumitriu, „Colo“ trăiește actualmente în Statele Unite și este vicepreședinte al Casei Române (organizația românilor din Sillicon Valley). Pasiunea pentru muzică este o constantă în viața lui și din această cauză a continuat activitatea muzicală şi în America, unde organizează spectacole cu artiști români, în cadrul unor evenimente desfășurate în mai multe orașe de peste Ocean. În luna decembrie a anului trecut, a primit o diplomă de înaltă performanță de la Universitatea Politehnică din Timișoara, această distincție find acordată unui număr de 100 absolvenți selectați din toți absolvenții din cei 100 de ani de existență a Politehnicii.

„M-am născut în Timișoara și am petrecut anii de copilărie în comuna Belinț. Marele impact muzical asupra mea a fost când am ascultat prima dată piesa «Love me do», de The Beatles, în luna octombrie a anului 1962. Din momentul acela crezul meu muzical și lumea mea muzicală a fost pecetluită. Au urmat ani de educare muzicală ascultând emisiuni de radio specializate și trăind fiecare melodie nouă. Singurul radio care prezenta un program muzical în limba română despre muzică «rock» era Europa Liberă cu emisiunea «Metronom» prezentată de Cornel Chiriac. Am fost nevoit să mă informez despre această muzică de la posturi de radio străine în limba engleză și de la vecinii sârbi. Tatăl meu mi-a cumpărat un magnetofon Tesla-B4 pe care imprimam această muzică”, și-a amintit el despre primii pași în lumea muzicii.

În anul 1968, Colo a devenit student la Facultatea de Mecanică secția TCM din Timișoara și a făcut cunoștință cu distracțiile orașului din acele vremuri, participând printre altele, la celebrele seri din clubul „Lola“, unde Mony Bordeianu și formația Phoenix interpretau cover-uri după Rolling Stones sau Beatles. Tot în acele vremuri s-a ales și cu porecla de „Colo“.

„În acea perioadă aveam un coleg de cameră, Tuti Dehelean, care era mult mai mic decât mine ca statură. În fiecare lună, când primeam banii de acasă, mergeam o seară la o tavernă din Piața Traian, unde la plecare Tuti se urca pe scaun să îmi țină paltonul. Prietenii m-au numit «Colosul» …de aici mi se trage porecla de Colo“, spune el.

Chiar dacă primii săi pași în lumea sonorizărilor s-au derulat încă din 1968 pe când asigura muzica la chefurile unor prieteni, adevărata consacrare a venit în luna septembrie a anului 1971, când în Timișoara s-a deschis una din primele discoteci din România, binecunoscuta „1 MV”, la clubul Politehnicii de la parterul căminului 1 Mihai Viteazu. Acest moment a fost precedat de câteva seri muzicale magice derulate la Reșița…

„Totul a început în vara anului 1971, la practica de vară la Reșița după terminarea anului doi, la Facultatea de Mecanică din Timișoara. La restaurantul Melodi/Fluturel din Reșița s-a organizat seară de dans cu formația Institutului Politehnic Timișoara, care pe vremea aceea avea un repertoriu destul de sărac. Colegii mei, știind că am un magnetofon Tesla B-4 și că sânt mare amator de muzică, au venit să mă invite să redau muzică de dans prin amplificatoarele formației. Zis și făcut… fiecare seară de dans a fost susținută și de muzica redată din magnetofonul meu. Succesul a fost foarte mare și restaurantul a devenit neîncăpător. Lumea din afară se urca în pomi să poată paricipa la spectacolul din Grădina de Vară. După asta, am fost contactat de Gabi Gross, coleg de al meu de la secția de sudură, care mi-a sugerat ca la întoarcerea in Timișoara, să deschidem împreună o discotecă cu program de dans. La vremea aceea, în Timișoara existau cluburi unde se dansa, după muzica formațiilor locale, unele avînd repertoriu foarte modern, dar locurile astea nu puteau avea diversitatea muzicală și autenticitatea oferită de o discotecă”, spune Colo.

În acele vremuri, conform amintirilor lui, în Timișoara exista încă din 1967 clubul pop-rock „PM 6”, care l-a avut ca prezentator pe regretatul Petru Umanschi, cel care a pornit și o discotecă, cu program regulat, prin 1970.

„Discoteca aceasta nu era ceea ce gîndeam noi, Gabi și cu mine. Noi aveam cu totul altă viziune, dorind să asigurăm tineretului un loc unde pe lângă prezentarea noutăților muzicale să se creeze și o atmosferă specială pentru dans. Muzica trebuia să fie dansantă, iar prezentarea s-a făcut după șablonul DJ-urilor de pe posturile pirat transmise de pe navele din Atlantic. Microfonul Akai era deservit de un preamplificator cu ecou. Instalațiile de lumini erau constituite din globuri cu bucăți mici de oglinzi lipite, globuri atârnate în tavan și rotițe cu motorașe electrice pe care proiectam lumina din proiectoare de lumini. Arsenalul de efecte de lumini mai consta și din stroboscoape și orgă de lumini colorate, acomodată automat după ritmul muzicii. Gabi Gross a fost prezentatorul principal. Eu pregăteam muzica și alegeam melodiile care să fie prezentate. Gabi, după părerea mea, a fost cel mai bun DJ din Timișoara, putea cu ușurință să prezinte în română, engleză, germană, maghiară, franceză și italiană. Mai târziu am început să prezint și eu și în decursul anilor am avut nenumărate surprize, când întâlneam lume… eram imediat recunoscut după voce“, spune Colo.

Discoteca 1 MV a pornit la drum în urmă cu 49 de ani și a repurtat un succes deosebit încă din start. Spre deosebire de zilele noastre, când tehnica DJ-ilor a evoluat foarte mult, în acele vremuri muzica era redată de pe benzi de magnetofon, care trebuiau derulate până la melodia care urma să intre în programul discotecii. Drept urmare, abilitățile celor care se ocupau de asemenea locuri erau cât se poate de importante. Iar stilul de prezentare a melodiilor… avea și acesta un rol hotărâtor în succesul la public…

„Calitatea de prezentator ca DJ consta în stilul de prezentare, scurt și consistent, calitatea vocii și alegerea pieselor muzicale potrivite. Spre deosebire de DJ-ii de astăzi, noi foloseam magnetofoane pe care trebuiau derulate benzile și potrivite începuturile melodiilor la căști. Nu aveam computer și programul depindea sută la sută de priceperea și dibăcia noastră. Derularea benzilor dura mult și de multe ori benzile se rupeau. Astăzi DJ-ii mai mult combină muzică și nu comentează decât foarte rar iar tehnica îi ajută foarte mult. Noi am pornit discoteca 1 MV în septembrie 1971. Gabi a fost cel care a obținut aprobarea, fiind ajutat de Alina Boleantu din partea UASCR Politehnica Timișoara. La început, pentru deschidere, am fost utilați cu pick-up-uri și discuri audio de către frații Rațiu, Ionuț și Doru care erau studenți în Occident și aveau posibilități să procure discuri. Colaborarea a fost doar de două săptămâni, pentru că frații Rațiu au plecat la facultate în afara țării. Cu organizarea, intrarea și vinderea biletelor s-a ocupat bunul meu prieten și iubitor de muzică Borozan Constantin, care acum publică o enciclopedie rock în șapte volume. La 1 MV, Borozan Constantin (porecla lui este Baluba datorită caracterului lui complex și colorific) a început să iubească muzica rock. Mai tîrziu l-am cooptat în echipa și pe Dan Moraru”, a povestit Colo.

Pe lângă problemele legate de aspecte tehnice, discotecile acelor vremuri erau apreciate și pentru noutățile muzicale, care erau extrem de greu de procurat în acei ani. Având în vedere faptul că discurile străine ajungeau foarte greu în România, selecția muzicală se făcea prin diverse metode, inclusiv prin înregistrarea unor emisiuni de la posturile de radio…

„Muzica se putea procura de la diferiți furnizori care împrumutau un set de LP-uri pentru 24 de ore la un preț acceptabil. Muzica lor, însă, era destul de veche, așa că am început să caut o sursă mai bună. Emisiunea radio muzicală cea mai competentă și accesibilă calitativ în zona noastră era emisiunea «Mini-Max» de la Radio Novi Sad și «Vece Uz Radio» cu faimosul top 5 cu noutăți absolute. Tatăl meu, la insistențele mele, mi-a cumpărat un radio Phillips Prima Boy care avea gama de UKV vestică. Imediat am construit o antenă puternică în pod la casa părintească din Belinț și în fiecare sîmbătă dimineața între 8 și 12 am imprimat pe magnetofon întreaga emisiune Mini-Max, din care selectam până seara melodiile noi pe care le prezentam sâmbătă și duminică la discoteca 1MV. Toată lumea era uimită cum reușim să avem tot timpul ultimele noutăți muzicale, la un nivel calitativ nu mai prejos decît de pe LP-urile din vinil, dar am păstrat secretul”, spune Colo.

Succesul discotecii timișorene s-a propagat în întreaga țară, iar clubul a devenit neîncăpător, lumea venind adesea și cu două ore înainte de începerea programului pentru a prinde un loc în sală.

Drept urmare, discoteca a fost mutată mai apoi în cantina Politehnicii.

„Vestea s-a împrăștiat în țară și ne-am trezit cu o echipă de ziariști de la «Viața Studențească» din București care au scris un articol cuprinzând toată ediția din acea săptămână, despre discoteca noastră, fiind poate prima de acest gen în România. În câteva săptămâni, clubul a devenit neîncăpător. Lumea venea cu câte două ore înainte ca să aibă șansa să intre în club. Se dansa strict pe verticală, cu ușile închise. Capacitatea maximă a fost de 250 persoane. Ca urmare, Institutul Politehnic ne-a oferit cantina Politehnicii din Complexul Studențesc cu o capacitate în jur de 1.000 de persoane unde ne-am și mutat și unde aveam în fiecare sâmbătă și duminică cu ușurință peste opt sute de persoane“, spune Colo.

Având în vedere faima discotecii, Colo a devenit cunoscut în întreaga zonă și a fost abordat și pentru alte evenimente. Inclusiv pentru deschiderea discotecii din incinta barului de noapte de la Hotelul Continental, unde în 1974 s-a dat startul unei discoteci zilnice care avea program de la ora seara până la ora cinci dimneața.

„Fiind studenți, ne era foarte greu să rezistăm la acest program, așadar l-am cooptat în echipa noastră pe Dan Costas căruia i-am oferit două nopți pe săptămînă. Dan ne-a ajutat și cu echipament disco. Apoi l-am solicitat și pe George Miloș, două nopți pe săptămână și care să ne suplinească când aveam dubluri. Bineînțeles că toate aceste activități muzicale mi-au luat o grămadă de timp și am mai șchiopătat cu facutatea. Puțin mai tîrziu, în paralel cu noi, în Timișoara s-au deschis foarte multe discoteci la Casa Tineretului, Casa Studenților, Terasa Flora, Facultatea de Arhitectură, Facultatea de Medicină, Lira și altele unde au funcționat DJ talentați. Îmi amintesc de Petru Umanschi, Cătălin Apostol, Tibi Nichici, George Miloș, Sergiu Miat, Sorin Bârcă, Vasile Dănăilă, Mișu Panoiu, Eugen Iosep, Nicu Voin, Pogo, Dan Tătut, Dan Costas, Silviu Oraviceanu și Barbu Oprea. Mai existau și alți DJ de care nu îmi amintesc și le cer scuzele de rigoare”, spune Colo.

Colo pregătește pentru viitor un spectacol demonstrativ în care să își etaleze colecția personală de microfoane, mixere, magnetofoane și sisteme de lumini. Prima sa piesă de colecție este un microfon Shure pe care l-a primit de la colegul său de discotecă Gabi Gross, după ce acesta a emigrat din țară. Unul din lucrurile hazlii din activitatea celebrei discoteci 1MV din Timișoara este și cea a semnalului de începere a discotecii, care se materializa prin scârțăitul roților unui cărucior…

„Începînd cu 1974 am început colaborarea cu Silviu Oraviceanu, foarte talentat în special în întreținerea instrumentelor muzicale. A mai colaborat cu noi și Mișu Virschi, coleg de cameră. Am devenit legendă și prin felul cum complexul studențesc știa că se apropie ora deschiderii discotecii. Instrumentele muzicale erau depozitate la căminul 1MV si trebuiau transportate în fiecare seară de discotecă la cantina Politehnicii. Nu aveam alt mijloc de transport decât un cărucior destul de mare, a cărui roți scârțăiau, oricât le-am fi uns, anunțând Complexul că venim. Mai târziu am primit loc de depozitare a instrumentelor la cantină și am renunțat la cărucior. Aceasta a fost activitatea de pionerat pornită de Gabi și de mine, fără resurse materiale, dar cu multă dedicație și dragoste pentru muzică“, spune Colo.

Alături de discoteci, Colo a realizat și două emisiuni săptămânale la Radio Timișoara și o serie de seri tematice la restaurantul Dacia din Lugoj. În plus, după apariția primelor videocasete, vocea lui s-a regăsit în diverse traduceri. Pe lângă succesul local, 1MV a avut parte și de recunoaștere din partea autorităților acelor vremuri.

„În fiecare vacanță de iarnă am fost desemnați discotecă reprezentativă a UASCR pe România la tabăra de iarnă din Predeal, specială pentru studenții premianți de la toate facultățile din România. La Casa de Cultură din Predeal țineam discotecă oficială. La această discotecă de multe ori apăreau și copiii unor personalități politice din înalta clasă comunistă, bucurându-se de muzica noastră, deși părinții lor erau cei care o cenzurau“, a rememorat DJ-ul.

În 1976, după absolvirea facultății din Timișoara, Colo s-a mutat la Oradea, unde a prezentat discoteca Solidaritatea, cu o audiență de peste 700 persoane pe seară. Revenit în Timișoara, în perioada 1979 – 1986 a prezentat împreună cu Sorin Bârcă discoteca Universității.

„Sorin Bârcă, pe lângă faptul că este un prezentator de înalt profesionalism, a fost și este foarte talentat să construiască echipamente audio. Are un studio personal pentru înregistrări audio și este și profesor de muzică. Tot în 1985 împreună cu Sorin am realizat cea mai mare sonorizare a noastră, în România, în Timișoara, concertul susținut de Neda Ukraden pe stadionul 1 Mai, actualul Dan Păltinișanu, spectacol la care au participat peste 30.000 de spectatori. În 1987, asociat cu Sorin Bârcă și Eugen Iosep, ajutați și de Robi Laur, am activat la discoteca 53, la clubul Electrometal, apoi cu aceeași echipă am prezentat discoteca Flora (1989) și am deschis după câte știu eu, prima videotecă din Timișoara, la Bavaria (1989), care era localul vechii piscine a hotelului Continental. Proprietarul Bavariei, Stănescu Ștefan, m-a numit director tehnic peste discotecile firmei Bavaria din România având ocazia să învăț mulți DJ cum să prezinte, să sonorizeze și cum să producă scratch sound effects pe discuri de vinil. Tot în această perioadă am deschis câteva videoteci la care doar se prezentau filme”, spune Colo.

Chiar dacă regulile acelor vremuri îi obligau pe DJ să prezinte și muzică românească în program, discotecile acelor vremuri nu au ținut cont de acele recomandări. În ceea ce privește câștigurile materiale, DJ-ii acelor vremuri își completau veniturile – la fel ca și-n vremurile noastre – cu o serie de „sindrofii“ din categoria evenimentelor private care includeau nunți, botezuri și alte „cumetrii“, care erau adesea…imprevizibile.

„Ca să putem funcționa în regimul comunist, trebuia să fim atestați annual ca artiști liber profesioniști. Atestarea avea loc la București și eram examinați de o comisie din care făcea parte și regretatul Sorin Silviu Ursulescu. Programele de discotecă erau cenzurate. Eram obligați ca muzica românească să fie 90% din program. Toate melodiile străine prezentate în discotecă trebuiau traduse. Listele cu muzică românească și străină trebuiau aprobate de către Comitetul de Cultură. În practică nu difuzăm decât cîteva melodii românești… cu Phoenix, Progresiv TM, Roșu și Negru, etc …dar aveam benzile aprobate la îndemână, în caz de control. Cenzura nu a fost agresivă așa că prezentam muzică rock internațională nestingheriți. Adevărul este că noi Dj-ii eram cei care susțineam programele muzicale la sindrofiile oficialilor, la nunțile și botezurile lor, unde muzica cerută era tot muzica noastră de discotecă, nicidecum muzică după indicațiile regimului comunist. Activând în discotecile studențești nu aveam salar, iar la celelalte cluburi, inclusiv barul de noapte de la Continental, plata era foarte mică. Imediat după ce am pornit discoteca 1MV am fost angajați la nenumărate nunți, botezuri, chefuri și rugi din Timiș și județele învecinate sau chiar puțin mai departe… unde eram plătiți destul de rezonabil, ceea ce ne-a ajutat financiar să menținem un echipament de bună calitate. Am avut multe aventuri. De exemplu un botez sârbesc la Doina, în Calea Sagului, unde Eugen Iosep și eu ne-am ascuns după magnetofoane când invitații au început să spargă pahare și sticle. Sau o nuntă la motelul din Vinga, unde am fost cu Eugen Iosep… care a început sîmbătă dimineață și s-a încheiat luni după masă. În toată această perioadă muzică nu s-a oprit o secundă, iar noi am dormit cu schimbul”, spune Colo.

Cu treizeci de ani în urmă Colo a emigrat în SUA unde și-n zilele noastre activează în timpul liber ca DJ și unde susține cu toată dăruirea cultura românească de peste Ocean.

„Activitatea de DJ mi-a adus satisfacții morale și intelectuale, dar nu am reușit niciodată să fiu plin de bani. M-am căsătorit în 1976 și am doi copii, o fată și un băiat. Mulțumesc soției mele Voichița, care a înțeles pasiunea mea și a trecut cu vederea faptul că am dedicat așa de mult timp activității muzicale. Mulțumesc celor care m-au ajutat cu amintirile pentru acest interviu: Gabi Gross, Ioan Covasintan, Puiu Olaru, Borozan Constantin, Bogati Lajos, Eugen Iosep, Silviu Oraviceanu, Banu Ilie, Bogdan Ioan”, a mai adăugat Colo.