Dominic Fritz: „Timișoara, astăzi, a înfăptuit o nouă revoluție” VIDEO

Dominic Fritz: „Timișoara, astăzi, a înfăptuit o nouă revoluție” VIDEO

4
DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz a susținut un discurs, după ce numărătoarea paralelelă îl indica drept câștigător declarat al alegerilor pentru funcția de primar al Timișoarei. Ajuns în Piața Victoriei, cetățeanul german care va conduce capitala Banatului s-a urcat pe un podium improvizat din europaleții de pe șantierul clădirii Operei. Aproximativ 1.000 de timișoreni îl așteptau pe noul primar în centrul orașului, iar numărul a crescut în timpul discursului.

„Au spus că nu putem câștiga. Că nici nu încercăm. Dar am încercat, și am reușit! De azi, ștergem cuvintele «nu se poate» din vocabularul Timișoarei. De azi, nu ne mai lăsăm paralizați de frică, că sutntem singuri în «bulă». Pentru că nu mai suntem doar o bulă, suntem o comunitate, o comunitate de timișoreni care împărtășește aceleași valori și aceeași viziune. Dragi timișoreni, mulțumesc. Mulțumesc pentru votul vostru, pentru energia voastră, voi sunteți cei care au făcut ca această campanie să reușească.


Timișoara, astăzi, a scris din nou istorie. Timișoara, astăzi, a înfăptuit o nouă revoluție. Astăzi, Timișoara a încheiat definitiv, prin vot, perioada de tranziție, după 30 de ani de la căderea comunismului. E o onoare incredibil de mare pentru mine că m-ați ales primarul vostru, un om care a venit prentru prima oară aici în 2003, când nu vorbeam niciun cuvânt în limba română. Ați făcut istorie, pentru prima oară în România a fost ales un primar care nu s-a născut în România, care nu are rude în România. Timișorenii, astăzi, și-au astupat urechile la sirenele naționalismului. Au spus foarte clar și răspicat: Timișoara a fost, este și va fi un oraș european. Timișoara a scris istorie nu doar în ROmânia, ci în întreaga Europă. Astăzi, un oraș european a ales un primar european. Și trimitem un semnal foarte clar că Timișoara și Banatul aparțin, istoric și cultural, Europei. România aparține Europei. Administrația nostră va fi un model pentru toată România, un model de adminsitrație modernă, transparentă, europeană. Vrea să spun foarte clar: voi fi primarul tuturor timișorenilor. Și în acest sens creau să mă adresez și celor care nu m-au votat astăzi: o să mă lupt în fiecare zi ca să câștig și încrederea voastră, și o să construim, împreună cu voi această comunitate timișoreană în care fiecare are un loc. Nu va fi ușor, lucrurile nu se pot schimba peste noapte. Simt o responsabilitate mare a așteptărilor voastre, și de aceea vă rog nu doar să aveți răbdare, dar să vă și implicați, să faceți parte fiecare din această Timișoară europeană, fiecare dintre voi cu ce poate. Nu așteptați ca primarul să facă totul, fiți parte din schimbare!”, a declarat Dominic Fritz.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.