Dosar penal în cazul adeverințelor prin care primarii din Dumbrăvița și Giarmata...

Dosar penal în cazul adeverințelor prin care primarii din Dumbrăvița și Giarmata au primit permisiunea să iasă din carantină în ziua alegerilor

0
DISTRIBUIȚI

Poliția a deschis un dosar penal în cazul celor două adeverințe prin care primarii din Dumbrăvița și Giarmata, care erau în carantină, au primit dreptul de a ieși din casă în ziua votului.

Vă reamintim că PRESSALERT.ro a prezentat în exclusivitate faptul că primarul din Dumbrăvița, Victor Malac (PSD), aflat în carantină după ce a fost contact al preşedintelui CJ Timiş infectat cu Covid, Călin Dobra, a obţinut derogare de la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Timiş pentru ziua alegerilor.


Același tip de adeverință a fost obținută și de primarul din Giarmata, Vasile Bunescu, și el membru PSD.

Ulterior, DSP Timiș a anunțat anularea celor două documente și faptul că reprezentanții instituției care au avizat respectivele adeverințe și-au depășit atribuțiile.

Poliția a deschis dosar de cercetare in rem, pe faptă. Conform legii, astfel de adeverințe pot fi eliberate doar pentru prezența la înmormântarea unei rude apropiate și doar persoanelor care nu prezintă simptome asociate cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.