Festival al micilor, la Timișoara, cu produse gustoase și muzică populară

Festival al micilor, la Timișoara, cu produse gustoase și muzică populară

1
DISTRIBUIȚI

La începutul lunii octombrie, CCIA Timiș, în parteneriat cu Nora Carmangerie, și-a propus să dedice trei zile unui eveniment specific românesc, în care vedete vor fi tradiționalii mici, asezonați cu o bere rece, ca un moment de trecere spre iarnă, când mezelurile, brânzeturile maturate, conservele, dulcețurile și vinul sau țuica au o mai mare căutare decât în lunile de vară, care abundă fructele și legumele proaspete.

„Festivalul Micilor” începe vineri, la ora 13.00, la Centrul Regional de Afaceri, cu mici care vor sfârâi pe jarul încins, dar și cu multe alte delicatese oferite de producători locali spre degustare și vânzare la preț de producător, și va continua în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 11.00 și 21.00.


Va avea loc, de asemenea, un program artistic cu dansatori și interpreți de muzică populară, va fi organizată o tombolă cu premii și concursuri iar pentru copii vor fi amenajate locuri de joacă și ateliere. În fiecare zi, la ora 16.00, va avea loc concursul cu premii „Câți mici poți mânca în cinci minute?”, la care se pot înscrie cinci participanți dintre cei prezenți, iar câștigătorul va primi o diplomă și un voucher în valoare de 300 de lei pentru cumpărături în magazinele Nora Carmangerie.

Accesul expozanților și al vizitatorilor se va face cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

1 COMENTARIU

  1. Reminiscențe robuliene ???!!! Nu ne mai scăpăm de MÂRLĂNIE ?! Și mai și este organizat într-o zonă cu locuințe, ca să fie deranjul complet: fum de grătare, muzică la volum ridicat, răcnete (că doar trebuie să se înțeleagă om cu om, etc…). Ca să nu mai vorbim de normele de igienă, de toalete, etc….. Cine a aprobat așa ceva, la așa-zisul „centru de afaceri” este, cât de cât normal la cap ???!!! La Pădurea Verde nu era mai potrivit (dacă tot trebuie să se distreze vulgul) ???!!! De ce trebuie ca, o grămadă de oameni, locuitori ai aceluiaș oraș, dar, neamatori de astfel de chermeze, să suporte toate aceste manifestări ale unui anumit nivel de educație și cultură ???!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.