Grupare specializată în traficul de migranţi, destructurată de poliţiştii de frontieră. Zeci...

Grupare specializată în traficul de migranţi, destructurată de poliţiştii de frontieră. Zeci de migranți, ascunși în Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au destructurat o grupare specializată în traficul de migranţi, care racola cetăţeni străini de pe teritoriul Serbiei şi îi sprijinea să ajungă ilegal în state din Spaţiul Schengen, ascunşi în autocamioane. Patru cetăţeni români, membrii ai reţelei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar şoferul unui autocamion, în care au fost depistaţi 33 de cetăţeni turci, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Începând cu luna august a.c. şi până în prezent, poliţiştii de frontieră, coordonaţi de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au derulat un complex de măsuri informativ-operative, în vederea reținerii membrilor unei grupări care aveau ca preocupare traficul de migranți. Pe timpul investigaţiilor derulate, s-a stabilit că gruparea acționa într-un mod organizat, având în componenţă mai mulţi cetăţeni din România şi Turcia. Totodată, s-a stabilit că persoanele implicate în traficul de migranți, folosindu-se de conexiuni transfrontaliere, racolau tineri de origine afro-asiatică, în special de origine turcă, pentru a-i trece fraudulos frontiera din Serbia în România. Migranţii erau cazaţi în locaţii de pe raza municipiului Timişoara, după care erau preluaţi şi ascunşi în mijloace de transport marfă, pentru ca apoi să ajungă în ţări din Spaţiul Schengen”, a transmis Poliția de Frontieră.

Pentru documentarea activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate, oamenii legii au derulat mai multe acţiuni de prindere în flagrant a unor camioane conduse de cetăţeni turci, în interiorul cărora au fost depistaţi mai mulţi migranţi.

„În perioada 23-24.09.2020, în urma organizării unor acțiuni pe raza municipiului Timișoara, au fost descoperiţi într-un autocamion încărcat cu role de cablu, condus de un cetăţean turc, precum şi în zona adiacentă opririi acestuia, 33 de cetăţeni turci.


Ulterior, au fost depistaţi în două locaţii din municipiul Timişoara, folosite de membrii grupării pentru cazarea migranţilor, alţi 44 de cetăţeni din Turcia şi Siria. Totodată, poliţiştii de frontieră au depistat în trafic, într-un autoturism care circula în regim taxi, un cetăţean turc, şi el membru al reţelei. Ca urmare, au fost puse în executare patru mandate de aducere pentru patru cetăţeni români, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore, iar pentru şoferul camionului în care au fost descoperiţi cei 33 de turci, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, mai spune comunicatul Poliției de Frontieră.

Din declaraţiile migranţilor a rezultat faptul că traficanţii solicitau de la fiecare dintre ei sume de bani cuprinse între 15.000 şi 20.000 euro pentru a-i ajuta să treacă fraudulos frontiera, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.