La recomandarea Ministerului Sănătăţii italian, jumătate din angajaţii în învăţământ s-au testat pentru depistarea anticorpilor de coronavirus. 2,6% din cele 500.000 de teste au rezultate pozitive, dar lipsesc datele din Regiunea Lazio.
Clopoţelul nu va suna în prima zi de şcoală pentru 13.000 de profesori şi angajaţi în şcolile Italiei.
Dintre cei 500.000 care au efectuat testul serologic, 2,6% au rezultat pozitiv la anticorpi, ceea ce înseamnă că au avut sau au, în curs, infecţia cu SARS-Cov2.
Testarea personalului din învăţământ a fost recomandată de Ministerul Sănătăţii înainte de începerea şcolii.
La nivel regional, campaniile de sensibilizare au reuşit să convingă peste jumătate din angajaţi din rândul profesorilor şi a personalului auxiliar.
Din datele naţionale comunicate de Comisarul pentru gestionarea Stării de Urgenţă, Domenico Arcuri, şi citat de televiziunea Rai1, lipsesc cele din regiunea Lazio.
Persoanele care au dezvoltat anticorpii de coronavirus au fost izolate la domiciliu în aşteptarea testului molecular care va decide dacă mai au infecţia în curs.
Şcoala va începe în Italia în aceeaşi zi cu România, pe 14 septembrie 2020, după ce unităţile de învătământ au fost închise timp de mai multe luni, începând din aprilie când în peninsula Italică a izbucnit cel mai mare focar de coronavirus din Europa.