Mutare surprinzătoare în Liga 3: Romulus Buia s-a alăturat lui ACS Poli

Mutare surprinzătoare în Liga 3: Romulus Buia s-a alăturat lui ACS Poli

0
DISTRIBUIȚI

ACS Poli continuă să sufere în ligile inferioare, dar a făcut o mutare notabilă, cel puţin la nivel de imagine. Ieri, clubul a anunţat că Romică Buia va face din nou echipă cu Silviu Bălace, în condiţiile în care fostul decar al lui Poli AEK a fost numit director tehnic iar „Nedved” este „principalul” echipei.

Buia (50 ani) şi-a făcut mulţi admiratori pe Bega în perioada 2002-05. După cariera din elită, acesta a mai fost antrenor-jucător la Progresul Gătaia (L4), dar s-a remarcat ca tehnician la nivelul eşalonului terţ, acasă, în Maramureş, la Baia Mare şi Comuna Recea. A fost la un moment dat şi pe lista lui ASU Poli iar ultima dată a fost director tehnic la Minaur Baia Mare, grupare care a ratat accesul în B chiar în duel cu Recea în vara ce tocmai a trecut.

Se poate spune că „Figo” face din nou echipă cu „Nedved”, în varianta bănăţeană a acestora.


În staff se află şi alţi foşti echipieri în A ai celor doi, precum Costel Ionilă (secund) şi Gyuri Stoianov (antr. cu portarii). Dacă pe hârtie aceste nume dau bine, situaţia clubului cu participări în primele două eşaloane a rămas complicată. ACS Poli are o remiză şi un eşec după primele două etape din C, în noul format, şi are parte azi, de la ora 17, de un meci dificil în deplasare, cu Lipova, favorita seriei 8 la prima poziţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.