Numărul de cazuri noi de coronavirus înregistrat în Cehia în ultimele 24...

Numărul de cazuri noi de coronavirus înregistrat în Cehia în ultimele 24 de ore, comparabil cu întreaga lună martie. Cei mai mulți pacienți au simptome ușoare sau sunt asimptomatici

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1222599771">

Cehia a înregistrat joi un număr record de 3.130 noi cazuri de contaminări cu Covid-19, atingând în 24 de ore o cifră comparabilă cu întreaga lună martie, potrivit datelor publicate vineri de ministerul Sănătății, transmite AFP.

Este vorba de al treilea record cotidian consecutiv pentru această țară cu 10,7 milioane de persoane, care a înregistrat în total 44.155 cazuri confirmate și 489 de decese din martie.

Țara urmează trendul în creștere înregistrat în Europa în septembrie și august și care a determinat numeroase țări să întărească restricțiile.

Ca număr de cazuri la 100.000 de locuitori, Cehia se situează acum pe locul doi în UE, după Spania, potrivit agenției naționale de presă CTK.

Majoritatea pacienților prezintă simptome ușoare sau sunt asimptomatici și doar 413 persoane sunt internate în prezent.

„Dacă epidemia continuă să progreseze în acest ritm exploziv, vom atinge limita capacității de primire a spitalelor”, a avertizat epidemiologul Roman Prymula, consilierul științific al guvernului, care coordonează lupta împotriva epidemiei.

În prezent, epidemia nu mai este controlată în focare, avertiza joi Ladislav Dusek, președintele institutului de informații și statistici în sănătate.

„Ne confruntăm cu un risc mare de propagare exponențială”, a declarat el.

Guvernul a decis joi închiderea barurilor și cluburilor între miezul nopții și 6 dimineața și a cerut studenților și elevilor de peste 11 ani să poarte măști în clase.

De asemenea, măștile sunt obligatorii în transportul în comun și în spitale din 1 septembrie, o măsură care a fost apoi extinsă în majoritatea spațiilor închise, în special în magazine, din 10 septembrie.

După ce a controlat eficient epidemia în timpul primăverii, guvernul a înlăturat majoritatea restricțiilor înainte de vacanța de vară.

„Poate ar fi trebuit să menținem măștile pe toată durata verii”, a declarat joi premierul Andrej Babis, dar „vrem doar ca viața să revină la normal”.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.