Povești folk alături de binecunoscutul Marius Bațu, la Timișoara

Povești folk alături de binecunoscutul Marius Bațu, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Nelu Dobre

Marius Bațu va susține un concert extraordinar la sfârșitul acestei săptămâni la Timișoara. Artistul care la începutul lunii august a susținut un concert în cadrul ediției din acest an a Galei de Folk Semenic Fest desfășurată la Gărâna a devenit cunoscut publicului autohton în 1977, când alături de Eugen Baboi a pus bazele formației  Poesis. În perioada 1982 – 1985 activitatea sa muzicală s-a concentrat în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis.

De-a lungul anilor, Marius Bațu a colaborat cu o serie de artiști autohtoni ca Holograf, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Compact sau Dinu Olărașu.


În 1996 artistul a fost unul din colaboratorii discului „Sensul vieții“ lansat de Stepan Project, primul material sonor editat de proiectul lui Ilie Stepan care a mai lansat mai apoi albumele „Undeva în Europa” (2001) și „Lumina“ (2012). Pe acest prim disc Stepan Project au mai colaborat printre alții și Grigore Merceanu, Dixie  Krauser, Mihai Breazu, Mircea Ardeleanu, Carol „Țucu” Bleich, Horea Crișovan, Mircea Stratan, Eugen Iosif, Sergiu Simionese sau Alex „Boița” Perin.

În luna iunie a anului 2001 Marius Bațu a fost cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani” și se remarcă prin melodii ca și „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioada Pasărea Colibri, a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș dar și alți artiști. La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Babilon”.

Concertul lui Marius Bațu la Timișoara va avea loc sâmbătă 26 septembrie de la ora 20 la Restaged Pub.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.