Rezultate după centralizarea voturilor din 99% din secțiile de votare: Dominic Fritz,...

Rezultate după centralizarea voturilor din 99% din secțiile de votare: Dominic Fritz, victorie categorică, USR PLUS – cei mai mulți consilieri locali

0
DISTRIBUIȚI

Candidatul USR PLUS, Dominic Fritz, a câştigat Primăria Timişoara cu aproape 25% de procente în plus faţă de primarul în funcţie, Nicolae Robu.


Patru partide au trecut pragul electoral pentru consiliul local, după centralizarea rezultatelor pentru 99% din secţii.

Dominic Fritz a fost votat de 48.992 de timişoreni, ceea ce înseamnă un procent de 53,31%. La o mare distanţă în spatele candidatului USR PLUS s-a clasat edilul în funcţie, Nicolae Robu. Liberalul a obţinut 27.408 voturi – 29,82%. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de candidatul PSD, Voichiţa Lăzureanu, care a fost votată de 5.744 de timişoreni – 6,25%. Marius Craina (Pro România) a primit 4.847 de voturi – 5,27%. Candidatul UDMR Imre Farkas, actualul viceprimar, a obţinut 1,41% (1.296 voturi).

La Consiliul Local Timişoara, USR PLUS s-a clasat pe primul loc cu 41,47%. „Pentru mine acum prioritar este să-mi constitui echipa, să discut cu consilierii locali și să constituim o majoritate. Alianței USR PLUS îi lipsește o persoană ca să aibă majoritate, am luat cel mai probabil 13 din 27 de consilieri”, a spus Dominic Fritz la Digi 24. PNL a obținut 27.747 de voturi (30,41%), ceva mai multe decât Nicolae Robu. Pragul electoral a mai fost trecut doar de două partide: PSD (9,58%) şi Pro România (5,47%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.