SCM Politehnica, învinsă de echipa fostului antrenor, Buzăul lui Pero Milosevic

SCM Politehnica, învinsă de echipa fostului antrenor, Buzăul lui Pero Milosevic

0
DISTRIBUIȚI

SCM Politehnia are două eşecuri şi o victorie după primele trei etape din noul sezon al Ligii Zimbrilor. Handbaliştii alb-violeţi au fost învinşi astăzi, în cel de-al cincilea joc în şase zile la Sf. Gheorghe, de către HC Buzău, scor 22-28.

Alb-violeţii au început bine, au avut trei goluri avans înainte de jumătatea primei părţi, dar s-au văzut conduşi la pauză: 9-10.


Buzoienii puteau avea la rândul lor mai multe goluri, dar portarul Tcaciu a înregistrat nouă intervenţii reuşite pe parcursul reprizei I.

Jocul a fost aproape la fel de echilibrat şi în repriza a doua. 18-18 indica tabela din „Polivalenta” covăsneană în minutul 48, asta după ce Barros i-a dus pe alb-violeţi la +2. Dar formaţia din estul ţării a trecut apoi la cârma partidei şi s-a distanţat la 23-19 după golul lui Bejinariu, cu mai puţin de nouă minute rămase din dispută. Pentru bănăţenii lui Vlad Caba a contat mult şi pierderea lui Sadoveac, accidentat. Mai mult, minutul 58 a adus un avantaj de cinci goluri Buzăului şi practic cele trei puncte asigurate. Vuk Milosevic, ex-alb-violet, a întors apoi cuţitul în rană pentru 27-21.

SCM Politehnica (marcatori): Sergio Barros 7 goluri, Năstăsie 5, Sadoveac 4, L. Caba 3, C. Dedu 1, Cîmpan 1, Fenici 1.

SCM Poli a încheiat „turneul de start” al Ligii Zimbrilor cu o victorie (Vaslui) şi două eşecuri (Turda şi Buzău). Urmează pentru alb-violeţi o pauză de la jocurile de campionat, până pe 3 octombrie, când timişorenii vor avea din nou programate trei jocuri în trei zile, cu: CSM Bacău, Magnum Botoşani, respectiv CSM Reşiţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.