Sorin Predescu, despre cum dicta administraţia Robu modificarea centrului Timișoarei: „Foarte multe...

Sorin Predescu, despre cum dicta administraţia Robu modificarea centrului Timișoarei: „Foarte multe lucrări trebuia să le opresc”

0
DISTRIBUIȚI
Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură Timiș detașat la Craiova în perioada administraţiei Nicolae Robu, a vorbit la PRESSALERT LIVE despre problemele de legalitate ale multor lucrări de impact pentru Timişoara. Pe lângă cunoscutele trotuare de tip „şah” rămase instalate, tot la dorinţa edilului-şef se dorea schimbarea aspectului Pieţei Victoriei printr-un simplu desen.

„Problema mare a acelor trotuare e că nu au venit să ceară aviz. Că sunt urâte, e în secundar, de aceea eram acolo, să putem comenta… dar nu au cerut aviz, aşa cum nu au cerut în faţă la Catedrala Mitropolitană, aşa cum foarte multe lucrări trebuia să le opresc ca să îi forţez ca să aducă de obicei nişte documente prost făcute. Cred că o înfluenţă foarte proastă asupra acestor lucrări, dincolo de sigur Nicolae Robu…, a avut-o directorul general Culiţă Chiş, care-mi ameninţa angajaţii, care îl păcălea sau pur şi simplu ăsta era discursul: că există toate formele legale, care ne făcea procese. Dincolo de o echipă, care se va curăţa la partid. Sindromul Robu sau curăţarea de această administraţie va fi obligatoriu urmată şi de o curăţenie în instituţia Primăriei Timişoara. Unde, ori avem fie numai interimari, fie oameni care au un CV şi un trecut, destul de… dubios aş putea spune şi care în acastă perioadă, întăriţi de o atitudine de dispreţ faţă de lege, pe care o avea Nicolae Robu, au plusat şi au făcut destul de mult rău oraşului. Acum, degeaba vine şi spune, nu ştiu, cel de la spaţii verzi că de vină e Culiţă Chiş sau el spune că de vină sunt cei de la spaţii verzi… pentru că de fapt era o voinţă care se îndeplinea şi dupaia dacă vrem mai facem alte… Din punctul ăsta de vedere mesajul meu către viitoarea  administraţie a oraşului, şi mă bucur foarte mult că s-a schimbat această administraţie, e, că dincolo de oamenii care au lucrat civilizat în primărie, să fie atenţi la cei care deveniseră jupâni în oraş, fără să aibă niciun fel de regulă pe care să o respecte”, a declarat Sorin Predescu la PRESSALERT LIVE.

Predescu nu exclude ca unele lucrări cu probleme să intre totuşi în legalitate: „Există o procedură numită intrarea în legalitate, se face după ce se întâmplă acel ciclu de avizare, care se trece prin comisie zonală, vom sta de vorbă cu specialiştii şi vedem ce se poate face… uneori intrarea în legalitate poate însemna păstrarea.


Sunt convins că sunt zone, lângă clădiri istorice, unde nu se potrivesc…”.

Înainte de pandemie, Sorin Predescu s-a confruntat cu o situaţie bizară în privinţa unor schimbări, altfel necesare, în aspectul Pieţei Victoriei. „Au venit doi băieţi, o să le spun băieţi, deşi unul dintre ei era arhitect, trimişi de Primăria Timişoara, pur şi simplu cu un desen. Nu foarte inspirat, nu foarte logic, fără niciun fel de suport în nimic altceva, nici în vechea arhitectură, nicio filosofie, nimic coerent, un desen… Le-am zis: haideţi veniţi şi cu nişte variante, trebuie să treacă prin nişte comisii, şi la Bucureşti, haideţi veniţi cu un proiect consistent care să ne spună, care e procesul. Cum aţi ajuns la această soluţie, ce rezolvaţi din punct de vedere urbanistic, toată dezbaterea pe care măcar între voi trebuia să o aveţi. A, nu, că ăsta e desenul pe care-l vrea domnul primar. Păi dacă ăsta e, atunci să veniţi şi cu alte desene, poate vreţi şi voi unul, mai căutăm oameni să ne sfătuim. Am avut o discuţie cu domnul Robu şi i-am explicat că nici din punct de vedere al timpului o astfel de intervenţie nu s-ar putea face şi el a fost de acord cu mine. Ce i-am recomandat atunci a fost să facă un concept general. Din care să aplice în faţa Castelului Huniade, să facă acea piaţetă necesară şi logică şi în momentul în care se termina în 2021, nu ştiam că va fi pandemie, să se continue cu acelaşi tip de desen, material, care va fi fost hotărât ulterior. A spus: am înţeles că nu se poate face… Ce s-a făcut ulterior a fost de un amatorism crunt… Dar să faci un trotuar şah într-o latură a pieţei, după care la Catedrala Mitropolitană să pui un cu totul alt tip de piatră face ca toată această zonă, care ar trebui să fie coerentă şi să continue inclusiv pe lângă Hotel Timişoara şi Alba Iulia… ar fi fost normal să fie o coerenţă. Nu, noi am început să facem pe bucăţi. Cum îşi făceau în satele bănăţene, fiecare îşi făcea în faţa casei trotuarul…”, a explicat Predescu.

„Sigur, Piaţa Victoriei e centrul pentru noi, nu prea mai trecem, …e greu să treci prin el, nu prea mai e loc deşi e un Centru mare. Dar cred că o parte din clădirile care au început să fie renovate, sper să continue lucrările, care merg destul de greu, o parte vor fi renovate… Sper să se termine cu bine Opera. Şi acolo avem o altă discuţie… Sper să înceapă repede punerea în siguranţă şi apoi începerea restaurării Castelului Huniade. E o deculturalizare practic la nivel de comunitate. Trebuie să vadă şi copiii un muzeu…”, a concluzionat directorul Direcției pentru Cultură Timiș, care a fost detaşat la Craiova, dar şi la Neamţ pentru că l-a deranjat pe liderul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.