Timișoara, prezență la vot mai bună decât acum patru ani, însă tot...

Timișoara, prezență la vot mai bună decât acum patru ani, însă tot sub media națională UPDATE 2 Cifrele finale al prezenței la vot

0
DISTRIBUIȚI

La ora 14.00, adică la jumătatea perioadei de vot care se întinde între ora 7.00 și ora 21.00, în județul Timiș și-au exprimat opțiunile electorale 134.265 alegători, adică 21,32% dintre cetățenii cu drept de vot. La aceeași oră, la alegerile de acum patru ani, prezența în județ era de 18,5%.

În Timișoara, până la ora 14.00, votaseră 46.563 de persoane, adică 16,88% dintre cetățenii cu drept de vot.


În același moment al zilei în 2016, prezența la vot în municipiul reședință de județ era de 12,3%.

Timișul nu se dezminte și rămâne în a doua jumătate a clasamentului național în ceea ce privește prezența la vot, media națională fiind, la ora 14.00, de 23,65%. Județele „fruntașe” în ceea ce privește prezența la vot sunt Olt (31,04%), Teleorman (30,81%), Giurgiu (30,48%) și Mehedinți (30,17%), în timp ce în coada clasamentului sunt Iași (19,83%), Vaslui (19,73%), Covasna (19,23%) și municipiul București (18,45%).

UPDATE La ora 18.00, prezența la vot în județul Timiș era de 35,02%, într-o ușoară creștere față de 34% acum patru ani. Creșterea este, însă, semnificativă la Timișoara, unde în 2016, la ora 18.00, prezența la vot abia atinsese 22%, în timp ce astăzi, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, prezența la vot era de 27,03%. Media națională era, la ora 18.00, de 38,16%.

UPDATE 2 La închiderea urnelor, în Timișoara votaseră 93.519, adică 33,9% dintre cetățenii cu drept de vot, în timp ce pe județul Timiș prezența la vot a fost de 43,2% (272.865 de votanți). Media națională a fost 46,02%, 8.420.741 români prezentându-se la urne pentru alegerile locale din 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.