ASU Politehnica a obţinut trei puncte uriaşe la Cluj. Sergiu Popovici a...

ASU Politehnica a obţinut trei puncte uriaşe la Cluj. Sergiu Popovici a marcat singurul gol al partidei

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Alb-violeţii au obţinut prima victorie a sezonului chiar pe terenul unei mari pretendente la promovare. ASU Politehnica s-a impus pe Cluj Arena cu 1-0 în faţa Universităţii după un joc mai consistent decât al gazdelor. Unica reuşită a venit în partea secundă şi a aparţinut lui Sergiu Popovici, care a înscris din lovitură liberă.

Jucătorii timişoreni au intrat pe gazon cu un banner cu un mesaj sugestiv în această perioadă cu arene goale: „Libertate pt. suporteri!”. Jucătorii lui Tavi Benga au arătat că şi joacă gândindu-se la fani, punând presiune în primele minute. Fără reuşite însă pe tabelă în prima parte, una în care Axente nu a fost inspirat în minutul 13. Atacantul a scăpat singur spre poartă atunci, îl avea în stânga liber pe S. Popovici, dar şi-a prelungit balonul şi Muţiu a intervenit.

„U” a revenit în joc graţie ex-timişoreanului Goga, care a încercat să înscrie elegant în minutul 28 cu un lob. Atacantul clujean a mai avut două şanse pe final de repriză, dar Borbei nu a avut emoţii aşa de mari.

Repriza secundă a început după aceleaşi coordonate, cu presiune la poarta gazdelor, dar iarăşi Dorin Goga a încheiat perioada bună polistă, acum mai repede, în minutul 55 cu un şut pe lângă poartă din lovitură liberă.


Un sfert de oră mai târziu Sergiu Popovici i-a arătat cum se face. Mingea a fost plasată la peste 25 de metri de poarta ardeleană după ce Plazonja a fost ţinut de Tamaş. Popovici a executat impecabil cu dreptul în vinclul din stânga lui Muţiu – un gol care avea să fie şi singurul al partidei. În ciuda unor noi şanse ale lui Tamaş şi Goga în primele secunde ale prelungirilor.

Politehnica a acumulat patru puncte, cu unul mai mult decât „U” şi va da piept în runda următoare cu Farul, luni, 14 septembrie, de la ora 18.00, pe „Dan Păltinişanu” (joc televizat).

„U” Cluj: Muţiu – Luchin (74, Golan), Tamaş (cpt.), Mureşan – Ilieş (46, Mâneran), Novac (46, Inacio), Filip (81, B. Barbu), Neciu – Negrean – Goga, Roskopf (68, Gavra). Pe bancă: Vâtcă – Rus, Taub, Telcean. Antrenor: Adrian Falub.

Politehnica: Borbei – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – D. Codrea, Ignea (68, Coadă) – Munteanu, Al. Popescu (63, Plazonja), S. Popovici (86, Manea) – Axente. Pe bancă: Murariu – Jurj, B. Vasile, Lolea, D. Radu, D. Andrei. Antrenor: Octavian Benga.

UPDATE Octavian Benga: „Am fost mai buni!”

A fost euforie în vestiarul alb-violeţilor după victoria din Ardeal. Antrenorul Octavian Benga a făcut la final o analiză a importantului succes alb-violet, unul dedicat fanilor: „E o victorie importantă pentru echipa noastră. Mă bucur că am reuşit să câştigăm. Am pregătit foarte bine acest meci. Îl ştiam foarte bine pe domnul Falub, l-am analizat, ştiam că joacă într-un sistem cu trei fundaşi. Prevedeam că joacă ori un 3-4-3, ori un 3-4-1-2. Am fost pregătiţi pentru ambele sisteme, cred că i-am blocat foarte bine.  Chiar am fost mai periculoşi în prima repriză. Am avut câteva ocazii şi situaţii foarte mari. Repriza a doua am început-o foarte bine, le-am cerut jucătorilor să câştigăm acest meci. Le-am şi spus că după 5-10 minute o să jucăm cu doi atacanţi, ca să forţăm victoria. Era momentul, faţă de etapa trecută, la cum decurgea jocul şi cum jucau cei de la U Cluj, spre deosebire de cei de la Mioveni, care încercau să joace prin zona centrală, cei de la U încercau să scoată foarte mult mingile în lateral. Am forţat şi consider că am fost mai buni ca ei. Mă felicit încă o dată că l-am promovat pe Borbei, un portar de 17 ani, care astăzi a făcut un meci mare. Vreau să-i felicit pe toţi jucătorii pentru că au fost adevăraţi luptători. Au interpretat toate fazele foarte corect tactic şi cred că au fost peste U Cluj. Dedicăm această victorie galeriei în primul rând, suporterilor noştri şi tuturor bănăţenilor, căci POLI TIMIŞOARA ESTE CEL MAI MARE BRAND DIN BANAT!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.