Alex Borbei a fost transferat oficial în Serie B. Tânărul portar a...

Alex Borbei a fost transferat oficial în Serie B. Tânărul portar a avut un start de sezon excelent cu ASU Poli

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Emanuel Titus Ilieşi / Politehnica Timişoara

Alexandru Borbei a plecat de câteva zile în Italia. Tânărul goalkeeper care a impresionat în acest început de Liga 2 în poarta lui ASU Politehnica a semnat astăzi oficial contractul cu US Lecce, formaţie care-şi propune să revină rapid în Serie A după retrogradare. Alb-violeţii nu au rămas cu mâna goală după această mutare, pe lângă o sumă de bani, timişorenii de pe „Ştiinţa” vor primi şi procente din următorul transfer al hunedoreanului.

Borbei (17 ani), originar din Petrila, a început fotbalul la o şcoală de fotbal din Petroşani iar la vârsta de 10 ani s-a mutat la LPS Banatul. Doi ani mai târziu a făcut pasul la grupa 2003 a Politehnicii, una care s-a dovedit extrem de promiţătoare. Primul rezultat la nivel de juniori a venit în 2016, când puştii lui Iulian Prodana a fost campioni la juniori D. Alexandru Borbei a fost convocat şi la loturile naţionale, reuşind chiar să înscrie din acţiune pentru România U16. A fost chemat la U17 şi acum ar urma o acţiune alături de reprezentativa sub 19 ani. El a debutat de asemenea devreme la ASU Poli în Liga 2, într-un meci cu Brăila (4-0), când avea doar 15 ani.

După ce a dat probe la Sampdoria, Borbei, aflat şi în vizorul lui FCSB, a a atras şi interesul celor de la Lecce. Portarul „sub vârstă” a fost integralist în poarta alb-violeţilor în acest început de campionat, încasând un singur gol în cinci meciuri! Iniţial el trebuia să plece în „Cizmă” imediat după victoria cu Ripensia, dar zborul său a fost amânat pe marţi.


Jucătorul din vestul ţării a trecut testele medicale la echipa de care aparţine şi timişoreanul Romario Benzar (împrumutat la Viitorul). Lecce a anunţat în această seară transferul definitiv al lui Borbei, „portar român născut în 2003, de la Politehnica Timișoara”.

Alex Borbei a transmis un mesaj emoţionant de despărţire prin intermediul site-ului oficial al alb-violeţilor. „Sincer să spun, nici nu ştiu cum au trecut cinci ani de zile. Rămân cu un sentiment de nostalgie, cu un ochi râd şi cu unul plâng. Am trăit momente foarte frumoase cu generaţia 2003, dar şi alături de seniori. Cumva îmi pare rău că am plecat acum. Mă leagă multe sentimente de această echipă! (…) Eu mi-am aşteptat şansa să joc şi am încercat să demonstrez ce pot când am debutat şi când am evoluat acum în noul sezon. Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine şi sper că am reuşit acest lucru… Încrederea a venit din partea domnilor antrenori, atât din partea lui Octavian Benga, cât şi a lui Petru Ţurcaş, care mi-a fost antrenor de portari, le mulţumesc pe această cale. Am primit încredere şi din partea grupului şi din partea staff-ului (…) Le doresc multă baftă sezonul acesta colegilor, să ajungă acolo unde le este locul, în prima ligă, chiar şi în cupele europene în viitor. Îmi va fi dor de suporteri, de colegi, chiar de toţi. Şi de juniori, antrenori, de toată lumea!”, a concluzionat tânărul goalkeeper. De asemenea, clubul timişorean i-a transmis mult succes juniorului Borbei în fotbalul italian.

ASU Poli s-a mai despărţit recent de portarul Mario Contra, în timp ce Rareş Murariu a revenit la antrenamentele echipei. În schimb, au mai fost înregimentaţi pe acest post slovenul Marko Deronja şi Emanuel Fişteag.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.