Audiențele la Consiliul Județean Timiș, suspendate în continuare din cauza pandemiei

Audiențele la Consiliul Județean Timiș, suspendate în continuare din cauza pandemiei

0
DISTRIBUIȚI

Având în vedere că în ultimele zile a crescut îngrijorător numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în rândul populației din Timișoara și județul Timiș, Consiliul Județean Timiș informează publicul interesat că se mențin în continuare măsurile de suspendare a audiențelor și restrângere a relațiilor directe cu publicul la sediul instituției pentru a preveni răspândirea infectării cu coronavirus.

„Recomandăm ca doar în cazuri de urgență și dacă nu există o altă variantă de transmitere a documentelor, acestea să fie depuse la Registratura generală a instituției – în intervalul 9,00 – 12,00 – cu limitarea pe cât posibil, din motive de siguranță, a timpului petrecut la ghișeu.


Pe toată perioada prezenței în spațiile destinate relației cu publicul din instituție purtarea măștii de protecție este obligatorie”, au transmis, marți, reprezentanții CJT.

Activitatea de primire a petițiilor va fi asigurată prin intermediul trimiterilor poștale, poșta electronică sau completare on-line a formularelor postate pe site-ul Consiliului Județean Timiș, evitându-se primirea petițiilor direct de la cetățeni sau întocmirea lor la sediul instituției.

Datele de contact sunt următoarele:

Adresa poștală: Consiliul Județean Timiș, Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 17, cod 300034, județul Timiș

Adresa web: www.cjtimis.ro

E-mail: cjt@cjtimis.ro

Telefon: 0256-406300, 0256-406400, 0256-406500

Telefonul Cetățeanului: 0256-406406

Fax: 0256-406306.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.