Distracția din vremurile comunismului. Amintiri din discotecile timișorene de odinioară cu Sorin...

Distracția din vremurile comunismului. Amintiri din discotecile timișorene de odinioară cu Sorin Bârcă

1
DISTRIBUIȚI

Pentru cei care activează într-un fel sau altul în domeniul muzical în Timișoara și împrejurimi, numele lui Sorin Bârcă nu are cum să treacă neobservat. Și asta pentru că în ultimele decenii acesta și-a lăsat amprenta pe o serie de evenimente. Putem aminti aici numeroasele concerte la care a stat în spatele butoanelor ca sunetist sau de cursurile de tehnica sunetului pe care le-a predat mulți ani la Școala Populară de Artă. Tot aici se încadrează și o serie de înregistrări realizate în diverse studiouri pentru interpreți celebri de muzică populară, dar nu numai, căci prin „mâinile“ lui s-au născut și melodii de Ghoerghe Zamfir, Pro Musica, Quo Vadis sau Phoenix. Deloc surprinzător pentru o asemenea carieră, Sorin Bârcă a activat într-o perioadă și în cadrul a două formații care au cântat la Casa Studenților din Timișoara la începutul anilor ’70, alături de Mircea Marcovici „Ciulică“ (Post Scriptum) în formația care purta numele de Axis și alături de Doru Iosif – Titz (Pro Musica) în trupa numită Vișina.

Timp de mulți ani, printre „îndeletnicirile“ muzicale care i-au adus o serie de satisfacții s-a numărat cea de DJ. De la începutul anilor ’70 și până la mijlocul anilor ’90, Sorin Bârcă a animat o serie de discoteci din Timișoara, uneori chiar zi de zi.

„Visavis de spitalul CFR, pe malul Begăi, era o terasă care se numea la vremea aceea Meteor. Acolo, în 1968 s-a ținut prima discotecă din Timișoara …și poate și din România. Aveam un magnetofon și două megafoane pe post de boxe și primeam la vremea aceea 75 de lei pe lună. Aveam 17 ani atunci și puneam muzică cu ajutorul unui magnetofon Grunding cu două piste. Aveam două benzi cu muzică ce ținea patru ore. Când se rupeau benzile, le lipeam cu ojă de unghii. La acea discotecă nu se vorbea, era doar muzică. Mai târziu, în 1970 am ajuns să pun muzică la Ștrandul Tineretului, unde se afla langoșeria, unde am pus muzică de pe pick up și eram plătit ca și salvamar, fiindcă atunci nu exista meseria asta. În acea vreme cumpăram discurile din piețe timișorene, de la sârbi“, a povestit DJ-ul.

Având în vedere faptul că a fost pasionat încă de mic copil de tehnică („m-am născut cu pistolul de lipit în mână“, după cum spune el), Sorin a fost „cooptat“ să repare diversele echipamente din binecunoscuta discotecă 1MV din Complexul Studențesc, realizată de Gabi Gross și Ioan Dumitriu (cunoscut ca și „Colo“), care s-a deschis în luna septembrie a anului 1971.

„După ce a plecat Gabi, Colo a rămas singur. Așa am ajuns la MV, unde toate serile începeau cu genericul unei piese de Adriano Celentano. Printre lucrurile inedite de acolo se număra și Mica Publicitate. Era o rubrică în care anunțam la microfon ce se mai întâmplă în oraș, reprezentațiile teatrelor, unde se juca bridge…și altele. Prezentam și filme și făceam reclamă și la alte discoteci. Asta pentru că la MV era așa o aglomerație încât nu se mai putea intra. Condițiile tehnice erau altfel pe atunci. Țin minte că primul mixer a fost într-o cutie de stilou. Tot acolo am băgat și difuzoare de înalte, iar muzica suna într-un anume fel pentru vremea aceea“, și-a amintit Sorin.

Atestate de prezentator și melodiile „senti“

Datorită faptului că în acei ani noțiunea de DJ era prea puțin cunoscută, pentru a fi renumerați de autoritățile comuniste cei care activau în această branșă aveau nevoie de atestate pe care era menționat specialitatea „prezentator pentru domeniul discoteci“. În ceea ce privește muzica difuzată în discotecile acelor ani…situația era complet diferită de ceea ce se întâmplă în vremurile noastre în asemenea stabilimente. Alături de piesele ritmate, DJ-eii acelor vremuri introduceau în program și câteva piese care atunci purtau denumirea de „senti“ (n.n. – melodii lente), care aveau rolul de a face mai facilă interacțiunea dintre băieți și fete…

„Încă de la mijlocul anilor ’70 puneam muzică de dans.


Nici nu se punea problema de mixat atunci, căci aveai două butoane. Se termina o piesă și trebuia să vorbești jumătate de minut până începea cealaltă. Lumea dansa foarte mult. Cam la șase piese «dure», adică da dans, introduceam în program și două piese lente. Pe prima invitai o fată să danseze iar la a doua vedeai dacă rămâi sau nu cu ea. Exista și power – play-ul discotecii, care era piesa de rezistență și care se auzea la fiecare jumătate de oră a programului. Alegeam aceste power-play-uri cu fler. Puneam și muzică românească… un Mircea Baniciu, un Phoenix – Andri Popa, Sfinx sau Dida Drăgan. Puneam uneori piese lente pentru ca să-I potolim pe cei din discotecă, când se dansa prea tare. Într-o vreme, până când montam sculele la discotecă puneam AC/DC. Așa au început să vină și rockerii la noi la disco, pentru «frühstück» cum îi spuneam noi“, își amintește el.

Discoteca Ring din Costinești și sculele comandate de Nicu Ceaușescu

După cum era la modă în acei ani, pe perioada verii majoritatea DJ-ilor se „mutau“ pe Litoral. Printre multele discoteci de acolo, existau și câteva locuri unde intrarea se făcea „pe valută“, iar clienții erau jecmăniți cu ajutorul unor metode mai puțin ortodoxe.

„Am fost mai mulți ani pe litoral, vara. Eram la Venus, la discoteca Autonight, unde visavis de noi cânta Iuliu Merca și Semanl M. Acolo discoteca începea la zece seara și exista o pauză de jumătate de oră. După… lumea plătea din nou să intre la discotecă. Intarea costa cinci mărci germane și consumația era scumpă, dar în lei. Un pahar de vodka cola costa 9,90 lei. Barmanii de acolo puneau întâi cola, apoi băgau cuburi de gheață iar deasupra un strop de vodkă. Făceam și contrabandă cu alcool, aduceam de la Timișoara vermut de Mamaia și le dădeam celor de acolo să-l vândă drept Martini. Se făceau o serie de trocuri. În 1982 împreună cu Colo am mers la discoteca Ring din Costinești, care în acel an a fost utilată de către cei de la Siemens. Am fost trimiși de Universitatea din Timișoara. La Ring erau niște dotări tehnice extraordinare pentru acea perioadă. Boxe Yamaha, două pick-up-uri, două magnetofoane… pe ringul de dans erau opt mii de wați. Toată țara era acolo, vara. Toată vara acelui an am fost doar noi doi. Am paralizat când am văzut ce dotări tehnice existau, discoteca fusese utilată la ordinele lui Nicu Ceaușescu. Atunci l-am cunoscut și pe Andrei Partoș, care era la Radio Vacanța. Puneam noutăți, înregistram unele piese direct din televizor și filtram înregistrarea cu condensatori. Mă inspiram din revista Ezermester din Ungaria, o adevărată enciclopedie electronică“, spune Sorin.

Bătăi și împușcături la discoteca Bavaria de la hotel Continental

După Revoluție, Sorin Bârcă a mai continuat cu discotecile preț de câțiva ani, fiind răspunzătorul cu distracția în discoteca Bavaria aflată în incinta Hotelului Continental, după care s-a concentrat mai mult pe activitatea de inginer de sunet. Dincolo de muzică, aici s-au consumat o serie de „scandaluri“, nu de puține ori interlopii din acele vremuri rezolvându-și diferențele prin …împușcături.

„Am ajuns la discoteca Bavaria de la Hotel Continental, după ce am ținut o nuntă acolo. Pe vremea aceea la discotecă puneau muzică doi DJ din București, dar nu era pe placul conducerii. Ei puneau Jean Michelle Jarre și alte chestii din astea… ca la București. Am mers cu Colo la Bavaria și în 1990 când ne-am angajat aveam salariu de 15.000 de lei pe lună și barul deschis pentru consumație. Norocul meu dintotdeauna a fost că le aveam cu tehnica… le-am reparat boxele, am făcut o copie de mixer Dynacord și aveam și corecții de microfon separat. Am început să prezentăm texte în engleză, germană și franceză și încet – încet au început să vină și șmecherii din oraș. Câștigam atâția bani într-o noapte încât dimineața puteam să merg să îmi cumpăr o mașină. Atunci am început să investesc serios în scule. Discoteca a mers până prin 1994 bine de tot după care a mai funcționat încă trei ani. În ultima perioadă n-a mai mers și pentru faptul că aveau loc o serie de bătăi. În discotecă sau în parcul din spatele hotelului Continental, era plin de interlopii Timișoarei din acea vreme, unde se lăsa uneori și cu gaze lacrimogene sau chiar împușcături. Intrarea la Bavaria costa cinci dolari iar consumația era în lei. După această perioadă, m-am lăsat de discoteci și m-am dedicat înregistrărilor audio. Era și timpul“, a mai spus Sorin Bârcă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.