Istoria fascinantă a bisericii de la Rapoltu Mare, veche de peste 500...

Istoria fascinantă a bisericii de la Rapoltu Mare, veche de peste 500 de ani FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-2036690042">

Județul Hunedoara se numără printre cele care, pe lângă minunatele peisaje naturale, dețin un patrimoniu istoric și cultural extrem de valoros și divers, care acoperă o îndelungată perioadă din istoria omenirii, de la urmele preistorice și cele mai remarcabile vestigii ale civilizației dacice, până la importante monumente religioase ori laice din Evul Mediu, locuri cu o semnificație deosebită sau zone etnografice cu vechi datini, obiceiuri, produse gastronomice și alte particularități locale, specifice zonei, care s-au păstrat până astăzi în lumea rurală.

Restaurarea și întreținerea monumentelor, unele de o importanță excepțională, și promovarea acestora, ar putea transforma cea mai mare parte a județului într-o destinație turistică extrem de atractivă, care ar putea revigora economia acestuia.

Biserica îngrijită vreme de secole

Un vechi monument, unic în felul lui, este biserica reformată din Rapoltu Mare, atestată documentar la sfârșitul secolului al XV-lea dar ale cărei detalii arhitectonice indică o vechime mult mai mare. Localitatea a fost întemeiată de coloniști sași iar specialiștii sunt de părere că biserica a fost ridicată la cumpăna dintre secolele al XIII-lea și al XIV-lea de o familie nobiliară locală. Ctitoria a fost ridicată pe o fortificație din epoca bronzului, în valul căreia se află vechi morminte nobiliare, bogat ornamentate cu sculpturi și inscripții, inclusiv cu blazoane care se mai văd pe pietrele funerare.

Pentru construirea bisericii, la care se ajunge urcând câteva vechi și abrupte trepte de piatră masivă, a fost folosită multă piatră de la vechi edificii din epoca romană, precum și elemente decorative precum leul funerar zidit în peretele de lângă ușa de intrare sau o lespede romană decorată, aflată pe latura sudică a navei. Biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea, în stil gotic iar în prima jumătate a secolului al XVI-lea a fost construit turnul-clopotniță, în care a fost ridicat clopotul mare, turnat în anul 1523 și consacrat Fecioarei Maria, Arhanghelului Mihail și Sfântului Gheorghe, pe care se pot vedea și astăzi numeroase figuri și inscripții. Din turn poate fi privită întreaga așezare și admirată totodată încântătoarea priveliște oferită atât de Valea Mureșului cât și de Munții Șureanu, Retezat, Poiana Ruscă și Metaliferi.

Biserica a fost incendiată în 1658, în timpul unei invazii turco-tătare, a fost renovată la începutul secolului al XVIII-lea, când s-au făcut adaosuri de factură barocă, iar în 1930, în timpul unei noi restaurări, au fost scoase la lumină porțiuni din fresca  medievală. Ușa de intrare este din lemn masiv, cu un vechi zăvor, iar în interiorul care păstrează elemente arhitectonice romane din prima fază a construcției și arcuri gotice, se mai poate vedea fresca medievală în care e înfățișată Maica Domnului cu Iisus coborât de pe cruce, o pictură unică, supranumită „Pietà” cea care reprezintă Plângerea lui Iisus. Inițial, biserica a fost romano-catolică, dar după reforma religioasă din secolul al XVI-lea, când enoriașii au adoptat confesiunea reformat-calvină,  biserica aparține cultului reformat.

Un monument istoric lăsat în paragină și aproape necunoscut

Lăcașul de cult a fost mistuit de un incendiu izbucnit acum 60 de ani, care a fost atât de puternic încât a crăpat și clopotul cel mare, turnat în secolul al XVI-lea, singurul din cele trei clopote vechi care s-a păstrat. Biserica a fost refăcută iar clopotul masiv, o adevărată operă de artă, a fost și el reparat de un meșter local dar atunci a avut loc ultima reconstrucție a bisericii. Cu toate că este monument istoric și se află într-o zonă circulată, între Simeria și Geoagiu, astăzi biserica este  aproape necunoscută. În ultimele decenii, uitarea și nepăsarea s-au așternut peste lăcașul de cult, acum părăsit, degradat și vandalizat. Chiar dacă în comună mai trăiesc doar câțiva enoriași reformați, actualul preot și localnicii speră să primească sprijin din partea Eparhiei Reformate din Ardeal, pentru a reface monumentul și a-i conferi o valoare culturală.

Conacul nobiliar fortificat, un alt monument uitat

În apropierea bisericii se află un conac nobiliar fortificat, ridicat de Daniel Josika de Brănișca, stăpân al domeniului la începutul secolului al XVIII-lea. Pe lângă conacul propriu-zis, se mai păstrează zidul de incintă, o capelă, magazia, o moară de apă și o imensă pivniță destinată păstrării proviziilor, unicat în România, care a fost săpată de țăranii iobagi. Castelul a fost devastat și incendiat în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, când a fost distrusă o valoroasă bibliotecă, numeroase documente, mobilierul, tablourile și alte obiecte de artă. A avut de suferit, deopotrivă, în timpul revoluției de la 1848-1849, iar în timpul regimului comunist, conacul a fost transformat în magazie a C.A.P. iar parcul din jur a fost defrișat. În ultimele decenii, conacul a fost devastat de cei care aveau nevoie de materiale de construcție dar bîncă se află într-o stare acceptabilă și ar putea fi restaurat. Un proiect de restaurare există deja, dar lucrările pare că mai au de așteptat pentru a transforma vechiul conac într-o atracție turistică.

Surse foto: wikipedia.org, replicahd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.