Maryliss a lansat o variantă acustică a piesei ”În urma ta”

Maryliss a lansat o variantă acustică a piesei ”În urma ta”

0
DISTRIBUIȚI

Maryliss a lansat o variantă acustică a piesei „În urma ta“, melodie care a avut parte anul trecut de un videoclip realizat de Timișoara Film Society. Noua variantă a piesei a fost realizată la Gărâna într-o locație minunată, video-ul fiind realizat de Bogdan Dunăreanu, recording-ul de Laurențiu Morun iar de mixaj și master s-a ocupat Alin Luculescu.

„Pentru noi, a fost o gură de aer proaspăt această sesiune, după toată perioada asta nebună așa că sperăm și pe voi să vă bucure și să vă încânte.


Să ne auzim cu bine și sănătoși“, spun membrii formației.

Textul acestei piese a fost inspirat din poezia „A căzut o frunză in calea ta” a poetei si actriței Ioana Crăciunescu. Mesajul piesei este o formă de autocunoaștere și se adresează sufletelor rănite din dragoste – singura sursă adevărată de fericire și împlinire. Pe numele ei adevărat Maria Avramescu, Maryliss a început să cânte de la o vârstă foarte fragedă și a participat la diverse evenimente și concursuri muzicale, culminând cu „Vocea României”, sezonul 6 (2O16), unde a ajuns până în faza semifinalelor, reușind performanța de a întoarce cele 4 scaune, alegând să meargă mai departe în concurs sub îndrumarea lui Smiley.

„Inspirația îmi vine din suflet din adâncul inimii mele, din propriile experiențe și trăiri. Aștern cu drag tot ce simt pe note. Sunt o persoană introvertită deși nu ai zice asta, iar acesta este felul meu de a mă regăsi și de a mă descărca, prin muzică. Scriind, mă detașez de tot și mă refugiez în lumea mea, unde totul este posibi și este posibil totul, ține doar de noi, de atitudinea și de credința noastră“, spune ea. Alături de Maria Avramescu, din trupă mai fac parte Adi Dolea, Andrei Ghilea și Silvian Dan Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.