Memoriile Cetății 2020 aduce picturi murale pe pereții căminelor studențești din Timișoara....

Memoriile Cetății 2020 aduce picturi murale pe pereții căminelor studențești din Timișoara. Când vor fi gata

0
DISTRIBUIȚI

Capitală Europeană a Culturii, prin programul Memoriile Cetății, a desemnat câștigătorii concursului de picturi murale cu tema „Istoria, specificul și spiritul Timișoarei”.

Deoarece numărul lucrărilor înscrise a depășit așteptările, fiind transmise 48 de propuneri, juriul format din Ana Mihaela Adam, Rebecca Bedelean, Melinda Terek, Andreea Simici și Daniela Constantin a avut o misiune destul de dificilă. Astfel, membrii juriului au decis acordarea a opt premii, în loc de șapte.

Cei care au convins prin inspirație și creativitate sunt:

Lucian Sandu Milea – lucrarea Fortificații – Căminul G24

Ionuț Popescu – lucrarea Together – Căminul G24

Cristian Scutaru – lucrarea Freedom – Căminul G25

Robert Obert – lucrarea Alive TM – Căminul G25

Kitra – lucrarea now and then – Căminul G4

Horațiu-Christian Pavelescu@Nava C2 – lucrarea N.A.A.P NeoAtariArcadePacloud – Căminul C8

KSELEQOQYNQYSHY – lucrarea Benjamin în Timișoara – Căminul C10

Lux – lucrarea Easy life – Căminul G23

Cele opt picturi murale câștigătoare vor fi realizate pe pereții căminelor studențești până în 15 noiembrie.

Proiectul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție, iar în acest an, Complexul Studențesc din Timișoara va deveni gazdă pentru o serie de intervenții care vor fi produse în spațiul public, în locuri de adunare a studenților și a comunității, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu zona în care trăiesc, fie temporar ori permanent.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara.


Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020. Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.