SCM Politehnica a obţinut o victorie de senzaţie cu Dobrogea Sud. Alb-violeţii...

SCM Politehnica a obţinut o victorie de senzaţie cu Dobrogea Sud. Alb-violeţii au recuperat un deficit de nouă goluri!

0
DISTRIBUIȚI
Foto: SCM Politehnica / Facebook

SCM Politehnica a rămas mai mult decât o nucă tare (şi) în noul sezon. Formaţia pregătită de Vlad Caba a oferit o surpriză frumoasă în turneul de la Sf. Gheorghe şi a bătut-o pe rivala Dobrogea Sud Constanţa, scor 25-23 (9-16). Bănăţenii au ajuns acum la patru succese pe parchet în sezonul „pandemic”.

Handbaliştii alb-violeţi nu au început deloc rău nici jocul cu Dobrogea Sud după succesul strălucitor cu CSM.


Timişorenii aveau trei goluri avans în minutul 8, dar a urmat apoi o cădere cruntă, cu circa zece minute fără gol marcat, dar cu şapte încasate, ultimul de la ex-ul Chikovani. Până la pauză ecartul s-a mărit chiar la nouă goluri pentru constănţeni, doar dubla lui Neamţu a păstrat tabela la cote decente pentru startul părţii secunde.

Repriza a doua decurgea însă tot în favoarea dobrogenilor. Ecartul de nouă goluri a fost refăcut în minutul 35 (18-9). Totul se transformare într-un joc parcă prea uşor pentru Buricea şi compania. Dar semnalul revenirii a apărut după minutul 40. Mai întâi Barros a redus sorul la 20-15 pentru ca Sadoveac să devină irezistibil pentru defensiva „marinarilor” în următoarele minute şi să-şi aducă colegii la doar trei lungimi (22-20). Apoi a urmat reuşitele lui Barros, care a izbutit inclusiv egalarea.

Minutul 58 a adus-o pe plus pe Poli, pentru prima dată după startul partidei, Şomlea reuşind să puncteze pentru un neverosimil 24-23 pentru Poli! Barros putea chiar să închidă jocul, dar a fost blocat de portar şi finalul a rămas imprevizibil. Constănţenii au fost insă sancţionaţi pentru o forţare in ultimul minut iar apoi Sadoveac a incheiat conturile pe ziua de azi cu un nou gol din 7 metri.

SCM Poli (marcatori): Sadoveac (8 goluri), Barros 6, Şomlea 3, Neamţu 3, Baican 2, Cimpan 1, Fenici 1, Năstăsie 1.

Mâine alb-violeţii dispută ultimul joc din cadrul turneului 2 din Covasna, tot de la ora 11, cu Dunărea Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.